woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Totul începe cu sfârșitul.


E 4 dimineața. La câteva case mai departe a început să se audă o muzică cu influențe religioase de o frumusețe care mă țintuiește într-un loc din mine pe care doar îl bănuiam până acum. Parcă o aud dintr-o altă lume, mă face să mă simt în mai multe lumi deodată. S-au desfășurat multe spirale între gânduri până am fost sigură că nu visez în partea din mine ațipită, cea care își așteaptă timpul și locul potrivit pentru a se putea trezi până la capăt.


La câteva respirații distanță, cineva s-a întâlnit cu durerea. O recunosc oricâte ceruri și pământuri ar sta între. Aș vrea să mă duc și să bat la poarta străinului cu muzica, să nu zic, să nu zică, să stăm așa, neprivindu-ne, doar ca să știe că cineva știe. Dar nu mă duc. Aprind o lumânare. Nu știu dacă doar pentru colțul lui de stradă.


E 5. Aceeași dimineață. Muzica nu s-a oprit. Între timp m-a făcut și pe mine să plâng. Nu de durere, ci de felul în care se simte durerea pe măsură ce iese din celule și îmi țese cu foc rece o piele nouă. M-aș duce totuși să-i spun străinului să se lase îndrăgostit de durere. Dar nu mă duc. De la capătul ăsta de hotar începe Dumnezeu. Rostul meu a fost doar să știu că un altul se începe sfârșindu-se, pentru a putea simți cu recunoștință bucuria începutului despre al cărui destin nu știu nimic încă în afară de faptul că s-a început.


Ceasul pe care nu-l am arată că dimineața a înaintat la ora 7. Clopotele îmi spun. Deasupra unei mări soarele răsare, pe un munte luna îi ia locul, iar pe margini stelele dansează pe muzica eclipselor ca îndrăgostiții cu inimi albe legate peste timpuri de firele nevăzute ale primei iubiri. Undeva, cineva a adormit. Altundeva, cineva a deschis ochii. Între stau toate lumile. Fără a se fi găsit încă, pe deasupra își scriu povestea, iar printre își lasă în rugăciuni speranța că Dumnezeu le va răsplăti îndrăzneala de a visa cât să le facă cărare din timp prin timp pentru a se afla.


Dintr-un radio al unei mașini aflu că timpul s-a rostogolit la 8. Cifra nesfârșitului în al cărei centru stă punctul din care se nasc drumurile pe care nicio alegere nu e greșită, pentru că de aici omul e acasă în el însuși și orice ar fi, bine e primit, bine e dat, bine e luat și bine e.


În golurile dintre cuvinte încep să aud acordurile unui cântec dintr-un playlist pe care mi l-am făcut cândva pe insulă pentru a nu mă lăsa să uit de ce am venit aici. Corpul îmi cere de multe timpuri să-l odihnesc. Acum, la acest liman, se poate. Timpul nu e mult, dar liniștea îl lungește. Îmi pun alarma să ajung și la școală, pun și căștile în urechi, mă întind, închid ochii și mai las o dată lumea în pace pentru o zi. Străinul a adormit.






44 views0 comments