woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Puterea Andaluziei. În lumea inversă totul este real, dar nu totul este adevărat.

Janeta se născuse bine și ar fi putut deveni mult mai bine dacă familia ei n-ar fi contaminat-o cu sindromul micului prinț, în cazul ei al micii prințese.


Foarte devreme i-au sucit mințile în cap acestei frumoase fete, deoarece ei sufereau de hiper iubire, o boală grea care instalează frici de nimic și de alte închipuiri în toate moleculele omului. Ca să poată face față naturii lor răstălmăcite și-au spus o poveste în care să poată crede până crește Janeta mare: lumea e rea, e în durere și rătăcită, doar prin iubire poate fi salvată, or, iată, pe Pământ nu sunt suficient iubitori, iubirea nu e îndeajuns, așa că trebuie noi să compensăm. Apoi, într-o emisiune new age au auzit că iubirea începe cu noi, cuvântul iubire îl mai auziseră și pe la biserică, așa că dacă l-au auzit din toate părțile, n-au mai avut nicio îndoială că asta este și așa trebuie să fie.


Astfel, Janeta, din ei fiind și iubirea cu ei începând, a devenit dumnezeul lor. Dar ei mai auziseră pe la biserici că nu poți servi mai mulți dumnezei, deci hiper iubirea nu putea fi oferită nimănui altcuiva decât Janetei, sloganul vieții lor devenind “ne plac copiii, dar doar pe al nostru îl iubim”.


Prima suferință mare au avut-o când Janeta a vrut un câine. Acum nu doar că hiper iubirea trebuia împărțită între Janeta și câine, dar și iubirea Janetei trebuia împărțită între câine și ei. A fost o perioadă de mari dureri sufletești pentru toți trei atunci, dar pentru că iubirea e iubire și Janeta nu accepta sub nicio formă viața fără câine, până la urmă s-au obișnuit și cu câinele, iar deviza familiei a devenit “ne plac copiii și animalele, dar doar pe ale noastre le iubim”.


Janeta, însă, a rămas tulburată de această întâmplare, până atunci nu mai trăise umbre, iar în lumea ei nu putea fi decât lumina pură, așa cum trăise în burta mamei sale în viața de dinainte de viață, un loc pe care Janeta voia nespus de mult să-l reconstituie și de care îi era nespus de dor, un loc a cărui amintire era ținută în viață prin faptul că părinții ei făcuseră din familia lor o burtă mai mare sub forma unui bol de cristal.


Dar amintirea acestei întâmplări nu pălea, astfel că Janeta a socotit că daca va aduce lumina din altă parte în bolul ei de cristal, umbrele vor dispărea.


Într-o zi când o scosese mama ei la plimbare prin oraș, Janeta a văzut lumina mult căutată în păpușa Andaluzia de pe raftul unui magazin. O păpușă blondă cu păr lung și ondulat. Janeta a cerut imediat să îi fie luată și i-a grăbit pe toți acasă să ducă lumina și să fie din nou totul bine. Părinții erau foarte fericiți de această întâmplare pentru că în sfârșit punctul de tristețe și îngrijorare de pe fața Janetei dispăruse, un punct pe care atunci s-au chinuit în fel și chip să-l șteargă: cu rochițe aurite, cu pampoane, cu farduri de copii și cu orice se putea găsi. Au suferit în sinea lor că acum hiper iubirea și atenția Janetei trebuie împărțite la patru, dar suferința nu a durat mult pentru că de când Andaluzia a intrat în viețile lor, câinele a devenit o amintire care a murit repede, astfel că împărțeala a început să se facă din nou la trei, cum apucaseră să se obișnuiască.


Zilele cu Andaluzia le-au simțit toți ca pe morfină. S-au simțit vii din nou, perfect fericiți și bucuroși, fără umbre și fără scăderi. Iubirea pură își intrase din nou în drepturi.


Starea de bine provocată de Andaluzia a fost atât de puternică încât în ziua când Janeta i-a zgâriat fața din greșeală Andaluziei s-a lăsat brusc întunericul în inima fetei și a început să plângă atât de tare și de mult, încât zile în șir nu au putut să o oprească și să o aline cu nimic. Plângea și ziua și noaptea, și la apus, și la răsărit, încât au trebuit să-și ia concediu pentru că nu mai puteau munci.


Intraseră în sevraj de la întunecarea luminii pure și aproape că începuseră să se și îmbolnăvească. Janeta nu se mai ducea la școală și nici din pat nu se mai ridica.


Disperați, părinții au început să-i pună Andaluziei machiaj, să-i cumpere haine noi, accesorii noi, orice care fi putut să-i distragă Janetei atenția de la zgârietura în perfecțiunea de până atunci și să-i redea lumina pură. Eforturile lor păreau a da roade, pentru că în timpul cât o modificau pe Andaluzia erau atât de atenți și de curioși ce se va întâmpla, încât uitau de durere. Dar când terminau și vedeau că lumina pură e și mai întunecată, totul se amplifica și durerile deveneau de nesuportat.


Janeta a trăit atunci pentru prima dată Vina. Dacă nu ar fi zgâriat din greșeală fața Andaluziei, părinții ei și ea ar fi fost acum bine, iar Andaluzia nu ar fi pedepsit-o atât de tare pentru o greșeală nevinovată și până la urmă, după toate eforturile depuse, ar fi iertat-o. Iar ea nu s-ar mai fi simțit atât de singură și împovărată sufletește.


De la această împovărare și mare tristețe, Janeta s-a îmbolnăvit de Oftat, o afecțiune ca o alergie cu care urma să trăiască tot restul vieții ei.


Însă Andaluzia n-a iertat-o și văzând că Vina nu aduce lumina pură înapoi, Janeta s-a simțit trădată de Andaluzia și de supărare i-a rupt capul și l-a tăiat cu foarfeca în mii de bucăți.


Apoi și-a adus aminte ce i-au spus și ai ei, că noi suntem iubirea, și a socotit că dacă până atunci Andaluzia era iubirea, de acum ea va fi iubirea, așa că s-a îmbrăcat în hainele Andaluziei și a pus-o pe mama ei să o facă să semene cu Andaluzia, iar pe Andaluzia o ținea mereu în brațe, ca să nu se împuțineze iubirea sau ca să nu se rupă cordonul iubirii, toți fiind convinși de acum că celălalt capăt al acestui cordon magic stă în puterea Andaluziei.


Lumina pură nu mai revenise niciodată și cu timpul s-au învățat toți să trăiască cu umbrele și cu durerea, o durere pentru care găsiseră tot felul de rezolvări care aveau efectul heroinei pentru ei. Bibelourile erau cele mai eficiente, reușeau să o facă pe Janeta să ofteze mai rar, astfel că au cumpărat toate bibelourile pe care le-au găsit în oraș, iar când nu au mai găsit au început să facă manual figurine, să picteze cănile și farfuriile, să transforme toate lucrurile din casă în personaje.


Janeta tot creștea și mama ei trebuia constant să îi facă noi haine ca ale Andaluziei. Ajunsese în clasa întâi, deja, și toată lumea o compara cu o păpușică, atât de frumoasă era Janeta. Când Janeta a văzut câtă lumină primește de la oameni prin atenția pe care i-o dau pentru că seamănă cu o păpușă, a înțeles că în sfârșit eforturile ei dau roade.


Și-a dat seama că cu cât atrage atenția mai multor oameni, cu atât lumina pură începe să revină în viața ei, iar umbrele și durerile ei să dispară. În zilele când primea suficientă lumină de la oameni nici nu mai ofta. Așa a învățat să se mențină păpușă și sa-și facă multe chipuri pentru ca oamenii să nu se plictisească și să plece.


Însă oamenii nu-i puteau da atenția lor tot timpul, iar când nu puteau, Janeta începea din nou să ofteze și să simtă durere, lumina pură se îndepărta. Îndepărtarea luminii pure devenise cea mai mare frică și stres al Janetei. O apuca groaza numai la acest gând.


Așa că a început să deseneze portretele celor întâlniți ca să aibă atenția lor și când aceștia nu puteau fi prin preajmă. Când oamenii au văzut ce frumos îi desenează, au început să-i dea Janetei și mai multă atenție și cu mai multă intensitate, dar la schimb pentru această atenție își doreau portretele. Lucru care pe Janeta o urca pe nori la început, iar apoi o cobora în adâncurile întunericului pentru că ei plecau cu portrete cu tot și atenția se micșora abrupt, iar cu ea și lumina pură. Nu putea desena suficient de mult și de repede ca să poată compensa aceste momente intermediare în care trăia sevraje din ce în ce mai dureroase.


Părinții ei erau în dureri și mai mari decât Janeta pentru că hiper iubirea se împărțea acum între zeci de oameni, portrete, bibelouri, personaje și Andaluzia, iar ei nu mai primeau deloc atenția Janetei, fiind prinși în ținerea în viață a bolului de cristal, în slujba fericirii Janetei. Nici unul de altul nu mai aveau timp, așa că începuseră și certurile și supărările. Și-au dat seama că de un alt copil nici nu mai poate fi vorba, o altă mare tristețe cu care a trebuit să învețe să trăiască.


Fericirea a făcut ca între timp lumea să mai evolueze și în oraș să apară noi păpuși. Când i-au cumpărat păpușa Frida a fost zi de mare fericire. Pentru prima dată în mult timp lumina pură era perfectă și totul era bine. Scăpaseră de sub puterea Andaluziei și acum, cu atâtea păpuși noi, nu mai putea urma decât o lungă perioadă de bine și de fericire în care să se bucure din plin de iubirea pură.


Ceea ce s-a și întâmplat, urmând o eră de peste 10 ani în care Janeta n-a mai oftat și astfel a putut fi cel mai fericit copil de pe Pământ, trăind în lumina pură constantă fără fisuri, umbre și scăderi.


Până să scape de adolescență, Janeta primise un milion de păpuși. Când păpușile din orașul lor s-au terminat, tatăl ei a plecat în jurul lumii să adune păpuși din China, India, Africa și multe alte locuri. Aveau cea mai impresionantă colecție de păpuși pe care o văzuseră oamenii vreodată. Ei înțeleseseră puterea păpușilor ca nimeni alții.


Janeta le mai strica din greșeală sau de supărare când se simțea trădată, dar imediat erau înlocuite de părinți. Janeta nu trebuia să dea socoteală pentru nicio stricăciune și pentru nimic. Primea tot ce voia și toate se făceau cum spunea și voia ea. Iar ei nu puneau la îndoială felul Janetei de a conduce pentru că se dovedise magiciană, ea îi scăpase pe toți de durere și întuneric, ea adusese fericirea înapoi.


Ba mai mult, nici nefericiți nu mai erau, pentru că Janeta învățase deja cum să ia tot de la toți, dând fiecăruia ce știa că-l face fericit, iar dacă vedea că vreunul se întunecă sau se supără că nu primește doar el lumina pură de la Janeta, aceasta imediat îl izola și îl făcea să creadă că doar el contează, că el este unic în inima și viața ei, îi dădea tot ce îi cerea și așa restabilea ordinea lucrurilor.


Când a văzut că tot mai mulți se supără că nu sunt ei singurii care primesc lumina ei pură, Janeta i-a considerat lacomi în inima ei, dar nu i-a pedepsit, pentru că ea știa cel mai bine dintre toți durerea care se simte din îndepărtarea luminii pure. A văzut că dacă face în așa fel ca să nu știe unii de alții, totul e bine. Ea primește tot de la toți și toți sunt fericiți. Iar pentru că toți erau fericiți, ea nu se mai simțea vinovată. Ca să nu uite niciodată de unde a plecat, a făcut-o pe Andaluzia stăpâna bolului de cristal, construindu-i cu mâna ei un loc special.


Până la 18 ani, Janeta a devenit o maestră, dar mai mult de atât a devenit regina lumii ei. Era stăpâna luminii pure și responsabilă să o împartă tuturor, pentru ca nimeni niciodată să nu mai simtă umbre, întuneric și dureri. Misiunea ei pe Pământ era clară și ea devenise heroina oamenilor din colecția ei. Nu exista nimeni și nimic pe care Janeta să nu poată avea.


Când un pictor nomad a desenat-o într-o zi, Janeta arăta în tabloul lui ca o regină pe Pământ care ținea multe fire pe degete la capătul cărora erau oamenii lumii ei, precum niște marionete. Dar erau marionete fericite și statutul de marionetă a Janetei îi făcea să se simtă fericiți.


Janeta nu știa ce înseamnă Nu și se simțea foarte rău să-i spună cineva nu, pentru că nu înțelegea cum e posibil să nu-și dorească cineva lumina pură a cărei stăpână ea era. Se simțea nu doar insultată, dar și mai responsabilă decât înainte, pentru că iată, existau oameni care nu știau și nu înțelegeau cât de multă nevoie au ei de ea, astfel că ducea campanii de invazie uneori pentru a-i salva de ei înșiși și de propria lor inconștiență. Nu exista nimeni neatins de lumina pură a Janetei, pentru că atât de vinovată se simțea dacă nu reușea să salveze inconștienții, încă nu-și găsea liniștea până nu găsea o cale.


Așa a trăit Janeta în pace și armonie cu oamenii ei timp de 20 de ani. Un stil de viață care în lumea modernă începuse sa se numească swingeri, poli amoroși, ba chiar și târfe, ceva care o dezgusta teribil pe Janeta, dar mai mult decât atât o întrista. Era adevărat că ea trăia multe sute de vieți deodată, dar dacă asta aducea fericire oamenilor, ce era rău? Nu putea înțelege atâta răutate, când ea servea binele.


Într-un an, oamenii ei, văzând că îmbătrânesc și că nu construiesc nimic pentru ei și pentru viața lor, trebuind să-i dea Janetei tot timpul, atenția, energia și viața lor în schimbul heroinei care ea devenise pentru ei, a avut loc o răzmeliță, mulți dintre ei găsind și alte droguri ale fericirii, astfel că nu mai depindeau de ea, lumea devenind tot mai bogată în posibilități.


În acel an a pierdut Janeta cei mai mulți oameni din colecție, o pierdere care a aruncat-o în starea de hermit pentru trei ani, timp în care și-a vindecat inima de dureri și în care a căutat răspunsuri în sinea ei pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată.


Formula fericirii

Când s-a întors în lume, Janeta s-a întors mult mai înțeleaptă. Găsise formula fericirii pentru ea. Și-a dat seama că nu-i trebuie lumea în viața ei privată, aceasta putea fi servită și altfel, prin tot ce ea știa să facă, ci că tot ce-i trebuie e un pătrat în mijlocul căruia să fie ea. Un pătrat din patru oameni unici, care fiecare să-i poată da totul, iar ea să dea fiecăruia tot ce au nevoie. Un heruvim. Lumina pură n-ar mai dispărut niciodată, cel puțin nu cât toți stăteau la locurile lor și cel puțin până când ea urma să nu mai fie.


De data asta, la rândul ei începând și ea să îmbătrânească, și-a dat seama că nu-și mai putea asuma niciun risc. Îi devenise clar că oamenii nu pot înțelege de ce e nevoie să trăiască într-un grup de iubiți și iubite și că nu-și vor da niciodată consimțământul pentru viața în pătrat, așa că și-a dat seama că pentru a-și construi pătratul trebuie să fie dispusă să facă orice: să se furișeze de la unul la altul, să mintă, să fure și orice altceva e necesar, ori de câte ori e necesar. Niciunul nu trebuia să știe de existența celuilalt sau dacă știau, să nu știe toate detaliile. Pentru a putea controla tot, doar ea trebuia să știe tot. Ea avea setul ei de standarde, lor le-a împărțit fiecăruia setul lor.


Pentru ca pătratul să fie perfect și formula fericirii să funcționeze, îi trebuiau doi bărbați și două femei.

Așa că Janeta a început o campanie de vânătoare să-și găsească cele patru iubiri. Nu a durat mult să găsească trei dintre ei, o femeie tânără și doi bărbați, dar pe a patra femeie nu o putea găsi nicăieri.


Astfel, că deși era destul de fericită, nu era și bine până la capăt, iar starea de triunghi nu-i dădea pace.

Începuse să se plictisească, iar pentru a se distra, începuse să dea petreceri unde invita și triunghiul, ca să vadă ce se întâmplă. La început a ieșit scandal, dar în cele din urmă toți au acceptat pledoaria ei pentru fericire și cum real nu era nimeni nefericit sau rănit, și-au dat seama că nu merită să o piardă pe Janeta din motive de ego. Janeta a reușit să-i convingă că una e ego love și alta true love, iar lumina pură servea doar iubirea pură.


Au făcut regula să nu facă niciodată dragoste în grup, Janeta să facă cu fiecare separat și ei niciodată unii cu alții. Janeta n-ar fi suportat să vadă doi dintre ei în afara ei și nici ei nu erau interesați, Janeta îi alese de așa fel încât să nu se poată naște nici urmă de chimie între ei, iar dând fiecăruia tot ce avea nevoie, le stingea din fașă orice alte nevoi sau curiozități. În felul ăsta lumina pură nu se îndepărta niciodată de la ea, astfel că ea nu mai trebuia să suporte durerile umbrelor și ale întunericului.


Însă lipsa celei de-a patra femei făcuse un con de umbră la care Janeta privea doar cu coada ochiului, simtindu-se tot mai presata să rezolve aceasta problemă.


Printr-un context complet întâmplător, Janeta a întâlnit-o pe Ji-va și a știut pe loc că ea este. Însă la momentul întâlnirii lor, puterile Ji-vei erau ascunse pentru că avea un puzzle de rezolvat si era rănită de pe un drum greu. Distrasă de puzzle-ul ei și simtindu-se foarte bine cu lumina pură pe care Janeta i-o oferea, Ji-va a devenit repede, fără să știe, al patrulea pilon în rețeta fericirii Janetei.


Ji-va, însă, nu era ca toți oamenii, era dintr-o specie cu care Janeta nu mai interacționase niciodată. Una care și ea stăpânea lumina pură. Iar când Janeta a descoperit acest lucru, cele mai mari frici ale ei s-au trezit, iar Ji-va a devenit repede o mare amenințare pentru ea.


Ji-va n-a înțeles din prima spaimele Janetei. Din lumea din care Ji-va venea ideea ca doi oameni care stăpânesc lumina pură să co-creeze era idealul. În lumea ei toți căutau un co-creator ca partener. Pentru că deși fiecare stăpânea lumina pură, o făceau în felul lor și unindu-și puterile o puteau înmulți. Astfel că pentru Ji-va întâlnirea cu Janeta i-a adus bucurie și speranță.


Dar pentru Janeta nu puteau exista două regine. Atenția celorlalți nu putea fi împărțită. Lumina pură nu putea avea doi stăpâni. Doar una putea stăpâni. În același timp nu se putea lipsi de Ji-va pentru că existența ei în rețeta fericirii era perfectă. Cu ea în pătrat, Janeta în sfârșit avea totul sau putea avea totul.


Oricât și-ar fi dorit Janeta s-o înlăture pe Ji-va trebuia să o facă într-un fel în care să nu o piardă, dar nu doar atât, ci și s-o convingă să rămână parte din pătratul ei de bună voie. Ar fi fost în stare să-i spună orice și să facă orice pentru ca acest lucru să se întâmple.


Pentru Janeta nu existau limite și cu atât mai puțin reguli.

Însă nici pentru Ji-va nu existau limite și reguli, dar ce exista era un cod al onoarei. Unul care o ajuta să iasă din orice păienjenișuri fără să trișeze.


Între Janeta și Ji-va nu era nicio diferență în afară de faptul că una juca cu cărțile la spate, iar cealaltă cu toate cărțile pe masă.


Janeta nu putea înțelege așa ceva, pentru că era foarte conștientă de riscuri, de a nu obține tot ce vrea, când vrea și cum vrea. Ji-va, însă, nu era în aceeași misiune ca Janeta, pe ea o interesa doar adevărul, iar pentru adevăr plătea prețuri mult mai mari decât i-ar fi convenit, toată viața ei fiind o durere de la un capăt la altul, iar ea plină de plăgi. Fiecare folosea lumina pură pentru alte scopuri, iar ideea că există mai multe scopuri decât cel pe care ea îl știa de o viață, o distrugea pe Janeta, pentru ca asta însemna că lumina pură se risipește.


Adevărul era ceva complet străin de Janeta. Niciodată nu-l întâlnise. Iar durerea era dușmanul, toată viața luptase împotriva ei. Drumul Ji-vei i s-a părut de neconceput. Dar mai mult decât atât i s-a părut insuportabil pentru că-i invalida toată viața și alegerile. O dădea total peste cap. O tulbura teribil. Iar faptul că Ji-va folosea lumina pură în alt scop decât cel decis de ea, o înfuria peste măsură, pentru că simțea că se micșorează lumina pură și că ea vă rămâne fără ea. Dar nu doar ea, ci și pătratul și oamenii. Nu mai înțelegea de ce are nevoie de Ji-va atât de tare dacă o solicita atât de mult. Triunghiul urla de foame după heroina Janetei de când apăruse Ji-va, toată pacea și armonia se pierdeau, pătratul era amenințat cu moartea. Viața ei era amenințată. Oamenii erau amenințați cu moartea. Lumea toată era amenințată.


Nu. Nu. Nu. Ji-va trebuia subjugată. Era mult prea periculoasă. Cineva trebuia să îi arate unde îi este locul și doar ea putea, regina.


Janeta a adunat marele sinod plus triunghiul și au început să comploteze cum să o subjuge pe Ji-va și să o facă să le servească interesele, așa cum făceau toți.


Însă toți laolaltă nu aveau puterile Ji-vei și niciunul nu înțelegea mecanica și importanța adevărului, astfel că au eșuat de la prima mutare.


Unul din spiritele animal ale Ji-vei era anaconda, astfel că de la prima atingere a Janetei, când au făcut dragoste pentru prima oară, Ji-va a simțit cu cine are de-a face și pe toți cei legați de ea, dar a tăcut, obișnuită fiind să respecte liberul arbitru al fiecăruia și să-i dea timp Janetei pentru a se poziționa. În acest caz, mai mult decât în altele, nici nu-și dorea o confruntare, pentru că își dorea foarte mult ca Janeta să poată vedea lumea și viața și prin ochii ei.


Dar în lumea Janetei așa ceva era incredibil, mai ales pentru oamenii cu puteri cum era Ji-va, acolo toți voiau să fie regi și regine, toți erau în competiție, iar alianțele se destrămau repede când unul își atingea scopul, trădările erau calea. Janeta știa foarte bine mersul lucrurilor și din acest motiv nici nu putuse nimeni să o detroneze.


Astfel că Janeta n-a ascultat și n-a crezut niciun cuvânt de-al Ji-vei și a decis că dacă Ji-va nu putea fi îmblânzită, atunci trebuia supusă, iar dacă nici supusă nu putea fi, atunci trebuia anihilată. Nu exista nicio îndoială.


În timp ce complotau, Ji-va s-a rugat la adevăr să-i arate calea și să-i dea puterea să nu o omoare pe Janeta atunci când o va ataca. S-a rugat să fie învățată cum să-și stăpânească natura de anacondă și cum să aplice codul onoarei în această situație complicată, ținând foarte mult la Janeta și nevrând sub nicio formă să-i fie rău, cu atât mai puțin de mâna ei.


Înainte să atace, Janeta i-a mai dat o dată șansa Ji-vei să se supună de bună voie. Însă având puteri egale s-au neutralizat și și-au produs răni și pierderi egale. Janeta a luat-o ca pe o declarație de război. Ji-va a luat-o ca pe o declarație de despărțire.


Ji-va a spus: NU este o propoziție completă. Până aici. Îți spun NU. Iar din pătratul tău nu voi face parte niciodată.

Janeta i-a răspuns: DA este o propoziție completă. Până aici. De acum îmi vei spune DA.

Ji-va: Una din noi greșește fundamental.

Janeta: Nu eu. Eu sunt regina.

Ji-va: Rămâne de văzut. Eu sunt pregătită să aflu dacă eu am greșit. Tu ești?

Janeta: Da. Pentru că acest scenariu nu există și aceasta este o falsă întrebare.


Când Janeta a atacat, Ji-va a făcut o fandare și a dispărut din lumea Janetei.

La asta nu se aștepta Janeta și acest lucru a înfuriat-o și frustrat-o îngrozitor, pentru că niciunul din scenariile și fricile ei cele mai mari nu s-a împlinit. Nici nu o subjugase, nici nu o stăpânise, nici nu o învinsese, nici nu o anihilase, nici război n-a purtat și peste toate Ji-va nici n-a atacat-o ca să o poată măcar urî. Lumea ei era intactă, dar victoria nu exista.


Nimeni, niciodată, până la Ji-va nu-i spusese Nu Janetei, iar asta i-a dat peste cap toată lumea, aruncând-o în trauma ei cea mai mare care i-a influențat toată viața, percepțiile și nevoile, ziua când lumina pură s-a îndepărtat pentru prima dată de la ea, atunci cu păpușa Andaluzia, ziua care a schimbat totul, ziua când toată lumea ei a fost întoarsă invers.


Turnul Janetei s-a prăbușit.


Janeta a încercat să o înlocuiască pe Ji-va, dar n-a făcut decât să descopere că Ji-va nu putea fi înlocuită. Nimic din ce până atunci îi aducea fericire nu o mai mulțumea, era tot mai posacă și mai nervoasă, toți o iritau și ofta mai mult ca niciodată. Pătratul nou o plictisea, deseori o și întrista pentru că îi făcea probleme, iar pe cei din sinod îi considera proști ca noaptea, pentru că dacă erau deștepți nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Nu se mai putea baza pe consilierea lor și pe nimeni.


Inima i-a pocnit în piept și o tristețe nemărginită a cuprins-o.


Dacă lumea mi-a fost întoarsă invers, înseamnă că până acum am fost o regină inversată. Si-a spus. În lumea inversă totul e real, dar nu totul e adevărat. Ji-va știa și a încercat să-mi spună, dar nu am vrut să o aud. Am fost amândouă ca desenul reginei de pe cărțile de joc. Una dreaptă, cealaltă întoarsă. Aceeași, oare? Sau doar la fel, diferite ca exprimare, dar într-o perfectă oglindă drept urmare? Hm… Ji-va făcuse deja acest drum. Normal că în această situație nu o puteam percepe pe Ji-va altfel decât o amenințare, poate cea mai mare dintre toate din toate timpurile. Și ea la fel pe mine.


Realiza în această mare tristețe că toată viața trăise în afara adevărului. Pentru prima oară tristețea ii era de folos și o simțea ca pe un ghid, ca pe un prieten. Și nu fusese vina ei pentru această inversare. Fusese vina celor în a căror grijă a fost și nici măcar a lor nu fusese, pentru că și ei erau inversați de alții de dinainte și n-au avut norocul ei să întâlnească pe cineva ca Ji-va.


Dar a fost oare o chestiune de noroc? S-a întrebat Janeta. Nu oare eu am căutat-o pe Ji-va? Nu eu am vrut toate astea? Nu eu am făcut tot ce era de făcut ca Ji-va să existe în viața mea? Nu eu am sedus-o? Nu eu am materializat tot ce am vrut? Asta nu înseamnă oare că deși m-au inversat, ființa mea a căutat întotdeauna adevărul? Dar de ce ai mei și cei de până acum și dimprejur n-au căutat, n-au cerut, n-au vrut să știe? Nu pot? Nu vor? Sau poate e adevărat faptul că printre noi circulă și multe ființe goale?

De ce am cerut toate astea?


Și atunci și-a aminte cuvintele Ji-vei când i-a spus că viața lucrează cu materialul clientului. Din curiozitate, din lăcomie, din tot felul de nevoi și dorințe. Dar pentru că Ji-va a spus și nu a scris, ea n-a înțeles că Viața lucrează așa, nu viața.


Acum trebuia să decidă dacă rămâne în lumea inversată, conștientă de toate astea, folosindu-și toate puterile ca înainte sau altfel. Natura ei deja se formase, cum să-și înfrângă natura? Și de ce, când avea atâtea beneficii? Și dacă nu, ce face și încotro? Totul era posibil, dar nu totul ducea în aceleași locuri și pe aceleași vârfuri. Trebuia să-și aleagă o cale, inclusiv aceea de a-și construi singură calea dacă cele construite de alții înainte nu-i conveneau.


Focul de dorul Ji-vei o mistuia și nu îi ieșea din minte ceva ce Ji-va îi spusese cândva când i-a mai spus asta: nu de mine de mistuie focul, ci de ceea ce reprezint, respectiv de ceea ce și tu, ca și mine, cauți. Iar până nu vei vedea, nici eu și nici tu nu putem ști ce este cu focul dintre noi și care e menirea lui. Orice ar însemna "noi", aceste va rămâne până atunci un mister.


Ea știa că nu o văd. Și-a spus Janeta. Am insultat-o si am rănit-o. Merita Ji-va asta? Și la aceste gânduri pentru prima dată în viață a început să plângă din inimă.


Lacrimile ei au format un pârău care a trecut dincolo de voalul Andaluziei și a ajuns la Ji-va.


Citind în lacrimile Janetei și văzând câtă deznădejde este în inima ei, știind și ea cât de greu e momentul când turnul se prăbușește și un om scapă de sub puterea Andaluziei, Ji-va i-a scris o scrisoare și apoi a ars-o pentru ca adevărul ei să se facă una cu aerul și să poată ajunge la ea, iar ce nu e adevăr să se ducă pe ape:


“Draga mea. Tot ce s-a întâmplat între noi e drept. În viața de dinainte de aceasta, fie îți rămăsesem datoare, fie îți făcusem o promisiune. În viața de acum, fără să știi, prin cum îți e natura, m-ai ajutat să rezolv puzzle-ul în care eram atunci când m-ai găsit. Acum suntem chit.”

34 views0 comments

Recent Posts

See All