woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Primele 10 de ore de vacanță s-au întâmplat în familie la casa de vis din Râșnov.

Updated: Jul 27



Sorții au picat ca prima mea vacanță din ultimii trei ani să aibă o durată de 10 de ore, fără timpii de condus, și să se întâmple în Râșnov, într-unul din cele mai pitorești locuri pe care am apucat să le văd in țară și prin lume, acolo unde verii mei de la Galați și-au făcut cu câțiva ani în urmă o căsuță de vis, una dintre cele mai cochete și mai din timpul ăsta din zonă. Și pentru că a fost atât de bine aliniată, m-am simțit și eu mai în timpul meu, implicit mai conectată și mai activată. E unul din efectele pe care alinierile fericite între intenții, nevoi și scopuri le au asupra mea. Orizonturile limpezi, dacă ar fi s-o scurtez. Iar dacă ar fi să-mi activez dialectul strategic, un rezultat fericit al unor analize SMART, SWOT și TOWS bine făcute.


Au fost 10 de ore de vacanță pură, ideală, când nici măcar 10 minute nu a trebuit să gândesc ceva, să muncesc, să conduc vreun metru în plus sau să decid ceva, cu atât mai puțin să (mă) explic în vreun fel cuiva.


În partea mamei de familie suntem cam toți adolescenți, indiferent de vârstele pe care le avem, e senzația cu care rămân de fiecare dată după ce ne întâlnim, iar starea asta de a fi m-a relaxat foarte mult în toate timpurile.



A durat 5 ani să ajung cu mama la Râșnov.


A durat 5 ani să ajung cu mama la Râșnov. Ba ajungeam doar până în Brașov, ba până în Săcele unde e restul familiei din ramura ei, ba treceam pe lângă cu alte drumuri care duceau ba în Făgăraș, ba în Sighișoara, ba la Sâmbăta de Sus. Verii mei, Ligia și Marian, ne-au invitat de nenumărate ori după ce au terminat casa, dar drumurile noastre au avut multe bucle și ele nu s-au intersectat până weekendul trecut.


Sâmbăta am pierdut-o. Am stat iar peste noapte să scriu la disertație, preocuparea mea principală si urgentă din vara asta, așa că am ajuns la mama după-amiază. Puteam ajunge de vineri la ea ca să plecăm ca oamenii normali, dar ne-am încălecat și am decis că rămân eu în București, așa am mai câștigat timp cu studiul.


Când sâmbăta se pregătea să se sfârșească, am luat-o pe mama din zbor, am apucat-o pe Cheia, pe drum am prins cel mai frumos apus de soare din câte îmi mai puteam aduce aminte, ne-am oprit o clipă să admirăm pentru a o mia oară Barajul de la Săcele de pe râul Tărlung, am traversat lin Brașovul ca să-și mai aducă și ea aminte, iar la Râșnov am ajuns când grătarul era gata și pe el abureau bunătăți rumenite pe care nu am știut că le-am vrea până nu am dat cu ochii și cu nasul de ele.


Soarele încă ne mai aștepta pe cer, cum îmi dorisem în secret, dar nu puteam fi sigură, pentru că niciodată nu am înțeles pe unde începe, pe unde se termină și cât stă între.


Două stâne de oi își făceau veacul mai în vale, iar între munții de jur împrejurul nostru nu stătea nimeni și nimic. Toți vecinii erau unde le stă mai bine, la suficientă distanță.


Nu ne puteam hotărî dacă să stăm mai mult afară sau în casă, pentru că nu ne săturam nici într-o parte, nici în alta. Problema era oricum rezolvată pentru că suprafețele mari vitrate ale casei nu te lăsau să tânjești după peisajul magic de afară.


Veneam de la mari adâncimi și pata asta de culoare, căldură și lumină s-a simțit orbitoare și ca o ieșire dintr-un tunel de unde nu mai știam dacă să cred sau nu că vom mai ieși. Mă simțeam ca și când m-aș împrăștia peste tot. O stare de ciulama sărită din tuci.



Ei au zis că nu se pricep prea bine la grătare, dar le-a ieșit ceva de mi-a învârtit mintea în loc, căci dacă e vreo ispită pe lumea asta căreia nu-i pot rezista, aia cel mai probabil e mâncarea bună si bine mirositoare mâncată cu mâna pe unde se nimerește, dar mai ales afara, în aer tare și curat. Da, animal.


Eu le-am spus să mă culce în living pentru că nu dorm noaptea și o le fac somnul praf, dar nu m-au crezut. Nimeni nu mă crede, iar când ajung prin orașe și mă cazez la hoteluri par ciudațică și ostilă. Eu vreau doar să protejez gazdele de mine, dar nu știu cum să explic.


Când a auzit așa, Marian a zis că îmi arată el cum se doarme tun în aerul curat de acolo și mi-a livrat o sticlă frumoasă și pătrată cu o țuică ținută la gheață, o rețetă necunoscută mie; ai mei au fost producători de țuică, dar niciodată n-am servit-o din gheață. Primul shot a fost păcălitor, pentru că rece fiind, nu m-am prins că țuica aia are 50 de grade și în mai puțin de zece minute am început să mă simt bâlbâită și în zig-zag.


Cum apărea mama, cum o piteam și așa am băut pe furiș toți o vreme. M-am simțit ipocrită pentru două secunde, dar mi-a trecut repede. Ca de obicei, când sunt atât de tensă, cu cât beau mai mult, cu atât mă activez mai tare. Nu mai știu cât am băut, de la un moment dat am pierdut șirul, dar în final am stat trează până dimineață și m-am uitat la ultimul sezon din Peaky Blinders pe Netflix cu care-mi rămăsesem datoare din vacanța trecută care nu mai știu când a fost, dar cel mai probabil când probabil eram în filmări pentru Locationista, tot în vara asta dar acum doi ani, filmul care mi-e vacanță de câte ori se lasă cu greu si am nevoie să respir și să mă eliberez.


Dimineața când m-am întors pe partea cealaltă, am văzut pe geam că răsare soarele peste colțul ăla magic de lume. Sleeping with a view, mi-am zis. Se simte atât de bine când deschizi ochii și vezi frumusețe, încât nu te mai întrebi de ce te-ai trezit din nou.



Am ieșit repede afară să simt roua și muntele. În drum mi-am văzut toate defectele deodată într-o oglindă sau oglindire și m-am întrebat dacă o să-mi mai revin vreodată, dar nu m-a interesat să-mi și dau un răspuns chiar atunci. La gard a venit un câine ciobănesc, gardian al turmei de oi din vale, care patrula pe acolo să vadă care e treaba cu mine și dacă intențiile mele reprezintă un pericol pentru tribul lui. M-a lătrat o dată, eu i-am făcut o poză, el nu s-a supărat, nici eu. Apoi am ațipit și eu cu intermitențe vreo trei ore.



Până să reapar eu în peisaj, mama și Ligia au colindat prin vecini și au făcut multe chestii, printre care și cafea proaspătă, plăcerea mea cea mai mare de dimineață. Vik s-a întors pe la 5 dimineața de pe unde a hălăduit. Marian era deja pe baricade, ne aduna ca să apucam să mergem și la Gura Diham în excursie și să culegem soc. Urma să plecăm în orașele noastre spre finele zilei și de data asta ziua trebuia să ne ajungă. Eu m-am simțit foarte bine că a condus el, am putut să băltesc netulburată.


Pe drum am văzut cum se dezvoltă partea aia din Râșnov, un ritm foarte accelerat, când ne-am întors cineva mai cumpărase 8000 de mp în vecinătatea lor și venise să cunoască vecinii. E și o americancă pe acolo care a făcut o oază pentru turiști, Maggie’s Ranch, și multe alte locații noi foarte ofertante pentru vacanțe. La prețuri nu știu cum se prezintă lucrurile pe acolo, n-am avut timp de scout și nici pe booking n-am verificat. Dar mi-am putut da seama că e o zonă cu potențial turistic ridicat care atrage mulți investitori mai mari și mai mici.


Sus la Diham am ajuns în alt tablou. Mama zicea că parcă am mai fost acolo, dar nici ea și nici eu nu ne mai aduceam aminte când, dar în orice caz nu putea fi decât cu foarte mult timp în urmă. Mult rău. În alte vieți când eram altcineva. Nu știu dacă mai mult sau mai puțin.



În parcare erau mașini cu numere din toate țările, români cu familii mixte întorși pentru vacanță sau străini în vizită. Sus în iarba copii, tineri și bătrâni, nu conta cât de încet se mișcau, familiile lor erau acolo să-i mai ridice și să-i mai reseteze.


Mama cu Vik au făcut și un pic de hiking pe unde erau cei mai îndrăgostiți de urcușuri și coborâșuri. Noi am rămas în iarbă și ne-am uitat cu binoclul la munți și la zburătorii cu parapanta.


Pentru că mama nu mai mâncase de mult ciorbă de burtă și pentru că pretindea că nici nu îi e foame, Ligia a comandat trei porții pentru toate trei pe care le-am mâncat pe un butuc printre mesele de acolo. Sau poate era o masă și nu mai țin minte. Prea curat nu era pe la cabană, dar tind să cred că asta era și farmecul ei, atmosferă studențească printre munți, un loc freestyle în care degetele mi s-au unsuroșit de la lingura doar clătită în treacăt, o problemă pe care am rezolvat-o repede sacrificând singurul șervețel primit. Ciorba ne-a mers la inimă în linie dreaptă și a șters repede amintirea lingurii.


Eu mi-am simțit zdravăn înțepenelile în excursia asta și mi-am dat seama că de luna asta trebuie să încep

să împing și la roata care sunt până se va întoarce, dacă vreau să mă mai pot recunoaște și simți. Mă simt încastrată în ciment. Trebuie să încep cu 300 de masaje doar ca să pot începe să-mi pun și alte probleme. Asta e ceva ce mi-a fost foarte clar.


Pe retur s-a cules soc, iar eu am rămas lângă râu să îmi șterg creierul de zumzăieli. Nu aveam energie pentru cules, dar m-a reprezentat mama, ei îi place să culeagă lucruri și să stea printre pomi, plante și flori. Eu doar l-am mirosit. Așa mi-am adus aminte ce ființă calmă sunt dacă nu mă enervează rău cineva trecând liniile roșii.


Acasă am luat o gustare, apoi o înghețată bună și o cafea proaspătă, ne-am făcut pozele de despărțire și am plecat înapoi la drumul, ei au plecat după noi.


Într-o benzinărie, un tânăr din Chișinău cu cap pătrat și ochi verzi rotunzi care fusese la motocross în Moreni mi-a strâmbat rău numărul cu duba lui și întreba prin benzinărie, fără să-l audă nimeni, noi cu atât mai puțin, a cui e mașina roșie. Era foarte stresat. I-am zis că dacă-mi îndreaptă numărul și nu mai sunt și alte probleme, eu sunt ok. Avea de toate la el, scule și alte chestii de lăcătuș mecanic, l-a îndreptat, ne-am despărțit în pace și am plecat. Într-o zi mai proastă cred că l-aș fi pus să-mi îndrepte toată mașina.


Am scurtat drumul spre mama prin Băicoi și acolo am trecut pe lângă un parc care m-a oprit în loc pe neașteptate pentru că îl visasem în detalii cu niște ani în urmă, deși nu mai fusesem niciodată pe acolo. Doar că în vis veneam din cealaltă direcție. Un moment cuantic din care n-am înțeles ce să înțeleg.


Am rămas tulburată după suprapunerea asta de realități la sfârșitul căreia mama a început să-mi povestească chestii neobișnuit de personale din viața ei, lucru care m-a panicat în sinea mea, pentru că atunci când și tata a făcut același lucru, când granițele dintre noi s-au diluat, a murit la puțin timp.


Dar am decis repede, ca și atunci, că dacă azi e o zi bună, mă voi bucura de ea total și nu mă voi gândi nici înapoi și nici înainte, astfel că am mai aflat lucruri noi despre mama și ADN-ul ei, în parte și al meu. Deși e foarte sociabilă și distractivă, mama e o introvertită, iar anul ăsta a tăcut total, amuțită și ea de plecările surorilor ei, nepotului ei cu care a copilărit și de cea a ultimului ei soț. A fost prima oară când s-a deschis și părea că îi face bine să aibă o prietenă, părea că respira.


La ajungere mi-a spus că s-a simțit foarte bine și m-am bucurat mult că viața ne mai îngăduie încă zile frumoase împreună. În sinea mea am sperat că poate o va ajuta și la resetare, dar nu am insistat pe acel gând pentru că sunt prea realistă din fire si știu că suntem pe un teren minat și complicat. Vom face ce se poate și când e bine, e bine, când e rău, e cum e. Facem ce putem, cum am făcut mereu, orice ar fi fost.


Cri, care stă cu ea în perioada asta până ne regrupăm, ne-a așteptat cu o gustare și o cafea proaspătă, mama mi-a făcut un pachet pentru București, am schimbat câteva vorbe, ne-am îmbrățișat și ne-am făcut cu mâna până când eu am dispărut după curbă, cum facem mereu, ele de la poartă, eu pe geam. Si cum am făcut si la Râșnov cu Ligia și Vik cand am plecat.


În București am ajuns înapoi pe la miezul nopții. Am mers nefiresc de încet pentru mine, mai încet ca melcii. Așa am avut chef. N-am putut dormi, dezarmarea durează la mine, dar am mai putut studia și scrie la disertație. Între timp, ne-am semnalizat că toți am ajuns cu bine când am ajuns și a rămas pe data următoare.


Vacanța mea de 10 de ore la Râșnov cu mama si ai noștri a fost o oază în care am putut respira pentru prima oară în ultimii ani, una în care pe fundal am sperat să mai dureze un pic perioada fragilă de pace și liniște, măcar cât să pot să îmi rezolv și eu câteva din temele restante și să mă întind un pic. Energia familiei mereu are ceva vindecător în ea.


Săptămâna asta îmi schimb permisul de conducere. Scrie acolo că din 1997 conduc, adică de la 18 ani, eu am fost un caz care a avut mașină din prima și n-a avut goluri în condus. 25 de ani. Sunt dinozaur. Un dinozaur care a reușit să plece într-o vacanță de 10 ore la munte după 100 de ani.




#Rasnov #vacanta #familie

40 views0 comments