Omul potrivit în 2999 de cuvinte.

- Deci vrei o relație daca mă refuzi invocând omul potrivit.

- Asta e ca și când ai zice că doar târfele fac sex, iar restul omenirii face doar dragoste.

- Toată lumea care invocă omul potrivit se referă la iubirea vieții, sufletul pereche, flăcări gemene și alte rahaturi de genul ăsta.

- Dacă m-ai fi întrebat în loc să mă bagi din oficiu în cutia cu etichetați, ai fi aflat că nu și eu, iar dacă exist eu, înseamnă că mai există și alții ca mine.

- Întreb acum. Cât de potrivit trebuie să fie omul potrivit ca să-l lași în patul tău o noapte?

- E suficient de potrivit dacă are intenții egale. Ar trebui să te întrebi de ce ai ales să nu mă întrebi și ai preferat să presupui.

- Nici nu mi-a trecut prin cap.

- Ar trebui să te întrebi de ce nu ți-a trecut prin cap.

- Din reflex? Mă faci să mă simt ca o lămâie în storcător. E obositor.

- Ai libertatea să pleci când dorești.

- Nu plec.

- Atunci nu te plânge.

- Cine se întreabă toate lucrurile astea?

- Omul cu intenții egale.

- Spui că intențiile mele sunt necurate?

- Spun că intențiile tale sunt cel puțin tulburi.

- Și nu poți să fii o noapte cu un om cu intenții tulburi?

- Nu pot fi nicio secundă. Nu e o opțiune.

- Te atrag, mă atragi, te vreau, mă vrei. E egal între noi. Nu stă nimic între.

- Stau intențiile. Tu mă vrei ca să vezi dacă mă poți avea, eu te vreau ca să mă simt în al nouălea cer. Tu vrei să mă seduci, eu vreau să mă relaxez și să explorez.

Pe ruta intențiilor tale, mă faci cu de-a sila parte din planul tău, ca și când ai zice fără ca eu să aud "ha! am găsit ce căutam, dar mă mai distrez un pic și revin mai încolo" sau ca atunci, când cu mulți în urmă ai fost într-o vacanță într-un loc frumos și ți-ai zis "aici mă voi muta la bătrânețe!", după care ai revenit la viața ta. Pentru totdeauna sau pentru prea mult timp ca să mai conteze. N-aș mai ajunge să mă bucur de nimic din noaptea pe care ți-o dorești, pentru că ar trebui să-mi consum atenția și energia păzindu-mi inima și poate chiar sufletul. Asta face seducția, te atacă la cel mai adânc nivel. Nu merită doar pentru o flamă. E o tranzacție neprofitabilă pentru mine și complet neinteresantă, ca să nu zic și periculoasă.

- Nu e adevărat. Nu vreau nimic din toate astea.

- Nu? Și tot flirtul ăsta ce e?

- Nu. Vreau doar să fim. Să trăim clipa. Recunosc, poate e și un pic de curiozitate. Mă intrigi.

- Cum se face că toți care flutură mantra “trăiește clipa” o trăiesc doar cu cei cu care nu vor să rămână sau la care nu vor să se mai întoarcă? Știi, nu? Curiozitatea a mâncat pisica.

- Și ce e rău că nu vreau să rămân cu tine sau să mă întorc la tine? O să-ți țină mândria asta de cald?

- Totul este rău, pentru că este o minciună.

- E o minciună că nu vreau să rămân cu tine?

- Nu, e o minciună că vrei să trăiești clipa cu mine.

- Dar te vreau. Si chiar dacă ar fi o minciună pe undeva, ce contează atâta vreme cât se simte reală?

- Nu ai cum să vrei ceva ce nu știi ce este. Și contează când știi. Simți iluzia, nimicul. Știi tu, vidul ăla pe care oricât de mulți oameni ai atinge, nu-l poți umple, ba dimpotrivă, devine și mai acut.

- Ești de o rară frumusețe din orice unghi te-aș privi. Știu îndeajuns ca să vreau.

- Din câte unghiuri crezi că m-ai văzut?

- Spui că nu te cunosc?

- M-ai putea contrazice?

- Poate nu te cunosc atât de bine, dar te simt ca și când te-aș cunoaște din alte vieți. Nu te pot lăsa să treci fără să te aflu.

- Focul dintre noi e prea mare. S-ar lăsa cu pârjol dacă am face ca tine.

- De unde știi?

- Vin de departe. Dacă m-ai asculta, m-ai auzi. Ar trebui să te întrebi de ce nu consideri că există un egal între noi.

- Uite că nu mă întreb. Zi-mi ce facem. Nu pot trăi cu focul ăsta în mine.

- Stinge-l cu alții și altele. Eu nu pot să te ajut. La mine totul e invers.

- Invers cum?

- Mai întâi trebuie să te aflu ca să știu dacă vreau o clipă cu tine. Doar așa clipa aia ar fi totul pentru mine. Timpul meu e limitat aici și e și ireversibil, ceea ce înseamnă că fiecare clipă e totul. Nu-mi pot consuma totul cu cineva care nu știu cine este.

- Cine naiba face lucrurile așa pe Pământul ăsta?

- Nu știu câți sunt, dar eu sigur mă număr printre ei.

- Și nu ți-e greu?

- Mi-ar fi mai greu dacă aș face lucrurile la întâmplare, cu oameni la întâmplare, doar pentru că mă atrag. Nu te joci cu chimia, deschide portaluri. Trebuie să știu pe cine ating și pe cine las să mă atingă. Tu nu?

- Ce fel de om ești?

- Omul potrivit. Ca cel pe care mi-l doresc, fie și pentru o clipă. Unul încă normal, îmi place să cred.

- Tocmai m-ai jignit, știi, nu?

- Era vorba despre mine, nu despre tine. Ți-ar sta mai bine dacă ți-ai scoate capul din fund.

- Știi că oameni din soiul ăsta de modă veche nu prea mai sunt, da? Ar trebui să te mulțumești cu mine, aici și acum, eu măcar exist.

- Aleg o clipă la o sută de ani în care să trăiesc totul decât o sută de clipe în care să nu trăiesc nimic real sau doar fragmente.

- Știi de ce nu poate nimeni rămâne cu tine?

- Uimește-mă.

- Nimeni nu vrea atâta adevăr doar pentru sex. E prea real. Nepermis de real.

- Nimeni nu m-a vrut niciodată doar pentru sex, e doar minciuna pe care și-au spus-o la început. Au vrut ceea ce reprezint.

- Ce?

- Ceva ce nu reușesc să găsească, motiv pentru care caută la nesfârșit.

- E ceva de negăsit pe acest Pământ?

- Da, omul potrivit.

- Spui că nu există omul potrivit?

- Spun că nu poți câștiga un joc până nu-i înveți regulile.

- Povestea. Povestea aia. Asta spui?

- Mereu e povestea. Aceeași de fiecare dată. Fata Morgana.

- O vreau și eu.

- N-ai ști să-i supraviețuiești.

- Crezi?

- Știu.

- De ce?

- Vrei totul la jumătate de preț. Dacă ți-o dau, te omor. Mă vei simți ca pe o intoxicație, un preamult, un preaplin, iar de la un moment dat mă vei simți ca pe o dependență, apoi ca pe ceva rău sau care-ți face rău. Te va pârjoli, nu asta vrei, nu de mine ai nevoie si nu pe mine mă cauți. Stai cuminte.

- Știi tu ce vreau eu?

- Da. Știu ce vrei, știu ce ai nevoie și știu ce cauți.

- Ai tupeu. Ce caut?

- Senzații. Oameni de colecție. Recunosc, ai un insectar impresionant.

- Tocmai m-ai făcut să mă simt Cruella de Vil, femeia cu cei o sută de dalmațieni într-o singură lesă. Am înțeles. Tu nu vrei să fii dalmațianul cu numărul o sută unu. Ce am nevoie?

- Iubire.

- Cine nu are nevoie de iubire? Pe Pământul ăsta ne-o luăm cum putem, e care pe care pe aici, nu vezi? Hai zi-mi și ce vreau.

- Totul. Dar hai să-ți spun o știre veche. Când iei în felul în care vrei tu să iei, nu iubirea te așteaptă la următorul colț.

- Dar ce?

- Adevărul.

- Și e așa de rău că vreau totul? Vrea cineva mai puțin? Viața e scurtă.

- Nu e rău, dar îți face rău când nu ești dispus să plătești tot atunci când ceri tot. Când nu ești dispus să dai Cezarului ce-i al Cezarului, să-ți asumi riscurile, când vrei să furi viața la cântar. Iubirea e totul, chiar și atunci când o trăiești doar o oră sau o zi, dar dacă o provoci, te zdrobește. Partea bună e că zdrobește tot ce nu erai sau nu era bine pentru tine să fii. Așadar nu chema iubirea dacă nu vrei să știi până la capăt cine ești.

- Tu nu te îndoiești de nimic?

- Mă îndoiesc de tot.

- Cum vrei să ne aflăm dacă nu facem dragoste?

- Cum vrei să facem dragoste dacă nu ne-am aflat înainte? Spune sex și ai fi mai aproape de adevăr.

- Eu nu fac sex. Nu sunt curvă.

- Doar curvele fac sex?

- Hai să facem sex.

- Pentru sex nu-ți trebuie o noapte cu mine.

- Dar vreau o noapte cu tine.

- De unde știi că vrei o noapte întreagă? Cum ai calculat?

- Eu nu fac calcule demente ca tine, știu ce vreau și aia e.

- Nu știi nimic, dar îmi place compania ta. Îți ofer o oră, o singură dată.

- E prea puțin.

- Din perspectiva ta. Din a mea e totul.

- Lasă-mi mie dreptul să mă protejez de furia iubirii provocate.

- Lasă-mi și tu mie dreptul să mă protejez de aroganța omului care provoacă iubirea.

- N-am ce face cu o oră.

- Ai libertatea să o refuzi.

- Ție-ți ajunge o oră cu mine?

- Nu, dar dacă e o oră limpede pot simți recunoștință pentru ea și mi-e îndeajuns.

- Și mâine ce-o să facem? O să ne comportăm ca și când n-ar fi existat ora asta?

- Te-ar deranja?

- Da.

- De ce?

- Ar fi ca și când n-ar fi contat.

- De ce? Pentru că nu e cu dramă și cu senzațiile ei? Nu îți ajunge să rămâi pe vârf și de acolo să te duci pe un alt vârf, poate chiar unul mai înalt? Trebuie musai să zburăm la sol și să coborâm în prăpastii și să ne rupem pielea în ciulini? Vezi? Nu avem intenții egale. Tu vrei un carusel. Și dacă nu-l vei primi, îl vei provoca. Eu vreau să-mi fie doar bine, nu mai vreau durere și nu vreau ca atunci când privesc cerul dintre noi să văd ceață.

- De ce presupui că te-aș răni?

- Pentru că ești o sabie care nu știe ce fel de sabie este. Probabil n-ai tăia cu intenție, nu la început.

- Vezi? Presupui că aș tăia. De ce aș vrea să-ți fac rău?

- Pentru că poți și când vei vedea cât de mult este și cât de mult poți, nu te vei mai putea opri. Cineva care nu-și știe puterea e ușor de corupt la întâlnirea cu ea. Când vei simți senzațiile născute în mine din tăietură, nu te vei putea opri, durerea e un drog și vei continua să tai și să inhalezi durere cu cea mai mare plăcere până când eu te voi opri sau până când nu va mai rămâne nimic din mine. E un film clasic. Îl găsești mereu la decernarea premiilor Zmeura de Aur, trofeul pentru cel mai prost film. Iar dacă ai observat, toate marile filme proaste sunt cu actori mari, dar cu scenariu și regie mici.

- De unde știi toate astea?

- Sunt omul cu cele mai multe Zmeuri de Aur din câți am întâlnit până acum.

- Poate că-mi știu puterile și știu exact ce fac. Ai luat asta în calcul?

- Dacă ai știi, n-am mai purta discuția asta, nu?

- Sau am purta-o ca să-ți învăț mecanica și să te cuceresc.

- Ai greși.

- Crezi?

- Da, pentru că ai presupune că vezi tot doar pentru că e poarta deschisă.

- Și nu văd tot?

- Vezi.

- Și nu e poarta deschisă?

- Este.

- Și atunci unde greșesc?

- De la poartă și până la ce crezi că vezi de la depărtare e un drum despre care nu știi nimic.

- Spune-mi tu. Ce e după poartă?

- Labirintul.

- Nu ți-e frică să-mi dai pe tava tot? Aproape că nu mă mai atragi. De ce ai vrea să pierdem asta?

- O hartă nu înseamnă tot. Și nu vreau să pierdem, nu separat.

- Să știi că e adevărat ce am spus, știu exact ce fac. Îți caut fisurile pentru a te putea cuceri, după care te voi consuma până la măduvă, după care te voi abandona. De acum nu te poți plânge că n-ai știut. Într-o oră sunt în stare să fac multe.

- În sfârșit, un colț de adevăr. Aproape că-mi vine să-ți mai dau o oră.

- Nu ți-e frică că voi reuși?

- Ai reuși doar dacă eu aș alege să-ți dau putere asupra mea. Ceea ce nu se va întâmpla. Dar îți pot spune ce se va întâmpla.

- ...

- Păi nu-mi spui?

- N-ai spus dacă vrei să-ți spun.

- Vreau.

- Vei încerca de atât de multe ori să-mi iei puterea și vei avansa atât de mult tot încercând până te vei îndrăgosti pe nesimțite de tine prin mine. În clipa când între noi va fi primul egal, se va crea un efect de oglindă pentru un timp și vei crede că de mine te-ai îndrăgostit. Ceva de neacceptat pentru tine, acum, pentru că un astfel de scenariu nu e parte din planurile tale.

Asta te va enerva atât de rău încât vei alege să intri în joc de putere cu mine în loc să mă iubești sau să ne despărțim curat cu o tăietură estetică. Vei vrea să spargi oglinda, să mă distrugi, pentru că te vei convinge că dacă mă vei distruge, nu vei mai simți tot ce simți. Și vei vrea să nu mai simți tot ce simți, pentru că n-ai știi suficient de repede ce să faci cu tot ce simți și nici să descoperi ce ai putea face mai bine pentru tine nu ai putea vrea suficient de repede.

Vei trăi doar în cap și de acolo îți vei pune toată viața într-o energie blocantă. Iar eu nu te voi lăsa să mă distrugi și nici în energia ta stagnantă nu voi sta, iar atunci, fix atunci când vei vrea să-mi dai lovitura fatală, ca un păianjen care și-a terminat pânza de croit în jurul prăzii, vei sparge oglinda și te vei răni cu propria-ți forță, iar asta te va durea mai rău decât orice ai trăit până atunci.

Nu vreau să treci prin asta.

- Realizezi că mă ispitești să te distrug?

- Da. Tu realizezi că mă ispitești să nu te distrug?

- Da. Ce-ar putea ieși dintr-un așa contrast?

- Acum că adevărul din intenții e la vedere, totul. Cel puțin pentru o clipă.

- Dacă după ora aia mai vreau una, ce facem?

- Nimic.

- De ce?

- După ea începe labirintul, necunoscutul dintre noi.

- Și de ce e o problemă?

- Ne-ar sfâșia nealinierile și am sfârși abandonându-ne. O durere care nu e necesară.

- De unde știi că te-aș abandona?

- Nu știu că m-ai abandona tu, deși ai spus mai devreme, ce știu sigur e că te-aș abandona eu.

- De ce ai face asta?

- Ca să mă salvez. N-aș putea supraviețui pe drumul tău, nefiind și al meu. Cum nici tu n-ai putea pe al meu, nefiind și al tău. Vei vrea să te întorci la familiar, vechea ta dependență, cu mine după tine de data asta, noua ta dependență.

- Nu se aplică și la tine același lucru?

- Ba da. Doar că dependența mea e necunoscutul și eu îmi știu dependența, pot recunoaște când intru în sevraj, astfel știu mai des ce să fac cu mine ca să nu tai în alții.

- Acum că știm viitorul, nu mai vreau ora aia. Ai reușit să-mi tai tot cheful.

- Da, știm cu precizie ce se va întâmpla dacă nu ne ținem de cuvânt atunci când ne vom promite că vom traversa necunoscutul dintre noi împreună. Pentru că vom ajunge să ne promitem.

- De unde știi?

- Vrei o oră cu cineva care nu știi cine este și nu știi ce va porni asta în tine. N-ai mai fost pe aici. Și știu că n-ai mai fost pentru că ești în stare să zici orice și să faci orice doar ca să obții ce vrei.

- Am mai fost cu oameni din soiul tău.

- Cu mine n-ai fost.

- De unde știi că nu-mi voi putea ține cuvântul?

- E evident.

- N-ai încredere în mine.

- Eu am încredere în tine, tu nu ai încredere în tine. Iar pentru că n-ai, vei fi ca vremea. Schimbătoare.

- Și atunci de ce-mi mai dai harta asta?

- Pentru că vreau să ajungi la mine.

- De ce?

- Ca să aflu și eu cine ești tu.

- Și apoi?

- Apoi vom afla dacă există un noi și la care intersecții dintre lumile noastre ne vom mai putea întâlni dacă ne vom mai dori.

- Și dacă nu există nici un noi și nici o intersecție și vom fi bătut tot drumul ăsta degeaba?

- Dacă vom fi ajuns până acolo, indiferent de forma lui, deja există un noi. Nu crezi?

- Nu vreau să pierd atâta timp pentru nu vreau să existe niciun fel de noi.

- Atunci mai avem o oră. O putem folosi sau nu. Mai ai țigări? Am rămas fără.

- Și când te gândești că tot ce am vrut a fost ceva simplu. O iubire de o vară.

- Regret că te-ai autoamăgit. După cum vezi, eu nu sunt de sezon. Am încercat să-ți spun.

- Ai încercat, da.

- Hai! Grăbește-te! Mai e timp să găsești pe cineva care chiar este.

- Ce?

- Omul potrivit.

41 views0 comments

Recent Posts

See All