“Luna de Soare” sau scurtmetrajul meu sci-fi fantasy hibrid “Sunmoon” dedicat adulților din copii.
Updated: Dec 30, 2021
Luna de Soare, prima dragoste sau scurtmetrajul meu sci-fi hibrid Sunmoon. O călătorie în mecanica sinelui și a iubirii, dedicat adulților din copii și copiilor din adulți.
Sunmoon sau Luna de Soare/ Luna del Sol/ Lune du Soleil în traduceri la fel de improvizate ca și numele filmului își are originile într-o eclipsă de soare pe care am prins-o pe Insula Eternei Primăveri unde am trăit o vreme, o eclipsă pe care nu am putut-o uita, în primul rând pentru starea pe care mi-a dat-o și apoi pentru tabloul în care a transformat realitatea înconjurătoare.
Când nebunia liderilor lumii a dat în floare pe ruta pandemiei, noaptea minții tot bătând clopotele încă de la criza cealaltă din 2008 și în alte momente la fel de ireale dintre timpuri, masterul nostru de producție de film a intrat și el în carantină, iar odată cu el și noi, restul lumii.
Nimic n-am găsit mai ironic decât ideea de a face un drum de 40 de ani pentru a ajunge la o destinație de suflet pentru mine taman la prăbușirea turnurilor. Nu știu cum s-a făcut calculul pentru destinul meu și cât din el a fost contribuția mea și deturnările altora, dar cu o mai mare precizie nu se putea.
În cealaltă parte a orașului, mai înspre nord, exista Marcela Motoc, o actriță minunată pe care tocmai o alesesem ca protagonistă pentru ceea ce credeam a fi primul meu film, featurette-ul drama-comedie The Locationist, acesta devenind între timp al treilea film, rămânând primul doar din perspectiva duratei mai mari și a complexității proiectului, dorindu-mi să fac din aceasta producție o experiență pentru spectator prin materialele care acompaniază filmul. În mijloc a fost Articolul 22 – Rolul judecătorului în aflarea adevărului realizat spontan cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, dar viu de mulți ani. Toate cu Marcela, pentru că a fost un an care ne-a adus și ținut laolaltă.
În zilele de început ale pandemiei și ale aventurii noastre împreună, Marcela începuse show-ul ei din dulap, unul dintre puținele lucruri care reușeau să mă învioreze în zilele carantinei, iar eu mă reîntorsesem la Piper Animation Show, ca să mai învăț editare, animație, construcție de personaje și altele din zona umanizării tehnologiei (sau a umanizării mele, încă nu sunt sigură).
Într-o zi am scos-o pe Piper din context și am pus-o lângă o fotografie cu eclipsa de pe insulă, dorindu-mi să o mai pun să facă și altceva, ceva mai aproape de film. Tot în ziua aia m-a sunat și Marcela pentru filmul celălalt. N-am știut ce să-i zic de celălalt, dar i-am zis că încerc să fac altceva între timp, neștiind să-i spun ce, pentru că nici eu nu știam, cum nu știam nici cum integrez un potențial rol pentru ea într-o compoziție mai mult sau mai puțin fantezistă pe care nu o puteam vedea, dar pe care o auzeam ca pe o sirenă.
Ideea de a ajunge totuși undeva împreună prin acest experiment îmi surâdea, pentru că ne dădea ocazia să ne cunoaștem mai bine și să ne obișnuim una cu alta pentru filmul mare.
Laptopul meu nu m-a ajutat să compun lucrurile așa cum le vizualizam, cedând din minut în minut la fiecare mișcare de mouse, așa că a trebuit să operez cu elemente extrem de simple care împreună să și funcționeze. Nici specialistă nu sunt, eu învățând tot felul de lucruri ca să-mi pot materializa și traduce ideile, pentru ca mai apoi, dacă am cu ce plăti, să le dau specialiștilor să le șlefuiască și îmbunătățească.
Toate astea la un loc mi-au dat o oarecare anxietate, pentru că nu știam unde vom ajunge și nu voiam să-i fac Marcelei o impresie proastă despre mine chiar de la debut prin faptul că nu prea știam ce și cum să-i cer, cu atât mai puțin să-i explic, mai ales că instinctul mă pusese să nici nu ne vedem deloc live, ci să facem totul de la distanță, pentru că așa simțeam că e mai bine pentru personajul ei.
Felul tonic al Marcelei de a fi m-a trimis înapoi în timp cu multe sute de episoade într-o zi, la Săcele unde creșteam, când aveam 4 ani și plecasem val-vârtej de acasă ca să o salvez pe mamaie Emilia de lume, pentru că tataie Marțian mă păcălise că a furat-o lumea. O lume care în mintea mea era o creatură, pentru că nu o întâlnisem încă și nu știam ce e.
În ziua aia, mergând eu pe ulicioare în ștrampi, cu niște cizme de cauciuc roșii și cheală în capul văzut, făceam păduchi de la explorările mele prin cotețe și poduri, am simțit cel mai acut că nu sunt copil, ci un adult care așteaptă să-i crească corpul ca să facă ce vrea sau ce are de făcut aici.
În ziua aia mi-a fost clar cine sunt și pentru ce am venit aici, dar primele straturi de realitate ale lumii în care am trăit m-au făcut repede să-mi uit identitatea, așa că nici până în ziua de azi nu îmi pot aminti tot, nu ca atunci. Însă ziua aia mi-a rămas bine înșurubată în memorie, ca o busolă, pentru că atunci mi-am simțit chemarea și conștiința.
Pe lângă această amintire, am mai scos de la naftalină o poezie pe care o scrisesem în alte timpuri, tot când eram pe insulă, “I dreamt” (Am visat), și dintr-una în alta, chimia elementelor a născut un fir pe care l-am urmat și care a devenit scurtmetrajul hibrid “Sunmoon | Trust Your Star”, o călătorie în mecanica sinelui și a iubirii, cred. Să mai zică și privitorul, că eu nu știu să mă explic.
Dacă a fost să fie film l-am trimis în festivaluri unde a avut o soartă bună, devenind selecție oficială la capetele lumii, la Goa Short Film Festival din India și Reykjavik Visions Film Festival din Islanda, între timp fiind disponibil cu plata pe pagina mea vimeo on demand pentru spectatorii care vor să-mi susțină munca artistică și dezvoltarea ideii într-o serie web inspirațională.
Pentru că în perioada asta sfârșiturile se împletesc cu începuturile, am decis că alături de Articolul 22 să rămână gratuit pentru public și Sunmoon – Luna de Soare, cu speranța că va face zilele mai frumoase sau cel puțin mai ușoare sau mai suportabile celor care îl vor vedea, așa cum mi le face mie ori de câte ori îl revăd. Filmul are subtitrări în Engleză și Română.
Bineînțeles, mă bucura și ajută filmul comentariile, distribuirile, like-urile sau alte reacții, după caz, precum și abonarea la canalul meu de youtube, așa că lipsa pasivității e bine venită și bine primită.
Trust Your Star :)
Vizionează online și drama-comedia The Locationist și documentarul producției acestui film, două povești care se întrepătrund într-o experiență de 2 ore care îți va aduce aminte de bucuria vieții. Din experiențele vizionării cu spectatorii, îți recomand să vezi mai întâi documentarul making-of și apoi filmul. Pe pagina IMDB a filmului îmi poți lăsa opinia ta, m-ar bucura să știu cum ți-a priit această călătorie :)