Search

Lethe și Ethel.

Updated: Mar 21

Lethe și Ethel.


Un râu violet se despărțea în două în dreptul unui copac cu fluturi deasupra căruia era un curcubeu care în fiecare zi își schimba culorile. Un braț purta apa uitării și înconjura regatul împărătesei Lethe care stăpânea pământul, celălalt braț purta apa aducerii aminte și înconjura împărăția regelui Ethel care stăpânea subpământul.


Nicio împărăție nu știa de existența celeilalte, doar legendele și fantasmele nebunilor pomeneau din toate timpurile ba de una, ba de alta și chiar dacă nimeni nu credea în ele tuturor le placea să le audă și să viseze la ele. Unii ziceau că cele două împărații sunt yin și yang, alții că împreună formează infinitul, alții credeau că copacul cu fluturi pe care nu-l văzuse nimeni dar de care toți auziseră este portalul dintre cele lumi și locul bunei măsuri, dar cea mai des auzită poveste era cea a apocalipsei care vorbea de o zi în care gheața și lava se vor ciocni și vor distruge toate realitățile și astfel totul va deveni nimic și nimicul tot.


Deși erau diferite, oamenii din ambele lumi sufereau de aceeași boală incurabilă, o boală pe care clarvăzătorii și vindecătorii ambelor lumi o numiseră transmigrația sufletului. Ziua toți oamenii păreau bine și mulțumiți, dar noaptea toți aveau coșmaruri, iar când se trezeau toți simțeau o arsură puternică în piept și cu fiecare zi deveneau din ce în ce mai vlăguiți, mai palizi și mai apatici.


În regatul lui Lethe oamenii uitau prea mult și înnebuneau, iar în regatul lui Ethel oamenii își aduceau aminte prea mult și încremeneau și nici unul și nici altul nu știau cum să pună capăt acestei molime care umpluse ambele regate de oameni care începuseră să arate ca fantomele.


Lethe dăduse poruncă ca toată lumea să bea cu rație, astfel că la toate intrările în râu erau străjeri care împărțeau oamenilor apa pe fire subțiri de iarbă. Ethel a făcut la fel dar altfel, a construit vaduri din care ieșeau țevi din bambus prin care trecea doar o picătură de apă pentru fiecare. Apoi au tratat apa cu poțiuni și alte substanțe nou descoperite, dar nici așa n-au putut învinge molima. Ba s-au dus până într-acolo încât au interzis cu totul băutul apei din râu, obligând toți oamenii să bea doar rouă și apă de ploaie.


Însă din ce încercau mai mult, din aia molima devenea și mai puternică, până când într-o zi râul de subpământ s-a transformat în lavă, iar cel de deasupra pământului în gheață.


În ziua aia cele 10 iubiri ale lui Ethel din toate cele 10 timpuri s-au transformat în statui care s-au desprins fiecare cu câte o putere din el, lucru care i-a provocat atât de multă durere încât l-a îngenunchiat timp de 10 ani subpământeni și i-a închis inima într-un bulgăre de lavă, astfel că oricine se apropia de el spre a-l iubi se topea între două clipiri.


Tot în ziua aia singura mare iubire a lui Lethe din toate cele 10 timpuri s-a transformat într-un lunatic cu 10 capete turbate, astfel că a fost nevoită să-l decapiteze cu mâna ei, iar odată cu asta să-și taie și 10 puteri din ea, lucru care i-a produs o durere atât de mare încât a îngenunchiat-o pentru 10 ani pământeni și i-a închis inima într-un cub de gheață, astfel că oricine se apropia de ea spre a o iubi, îngheța cât ai bate din palme.


Când și-au putut ieși din propria durere și au văzut că molima devenise mai puternică ca oricând, regele Ethel și-a chemat toți cititorii în tarot ca să îi citească în nevăzut, iar împărăteasa Lethe și-a chemat toate vrăjitoarele ca să îi ghicească posibilitățile viitorului.


De ambele părți s-a arătat doar un singur lucru: că au mai rămas 101 de zile.

Până la ce? Au întrebat amândoi deodată, fiecare în lumea lui.

Până când nimeni nu va mai fi. S-au auzit răspunzând cititorii în nevăzut și ghicitoarele.


Atunci, regele Ethel a poruncit ca cititorii să rămână de gardă și să continue citirile în nevăzut pentru a capta semnele și vibrațiile, iar toată împărăția să intre în post de 100 de zile, iar dacă Dumnezeu nu le va da răspuns în tot acest răstimp, să rămână toți cu capul plecat dacă va fi să fie să primească răspuns în ultimul ceas sau până vor muri.


De cealaltă parte, împărăteasa Lethe s-a înfuriat, și-a strâns toți oamenii într-o armată și s-a pornit să cucerească pământul în căutarea remediului, hotărâtă fiind să treacă peste oricine și orice i-ar sta în cale, dar nu mai înainte de a da poruncă să i se facă un ametist cu ultimul chip al marii ei iubiri, cel cu 10 capete înnebunite, pentru a nu-și uita puterile și pentru a și le reface pe drum, iar vrăjitoarele să rămână de gardă și să facă incantații până când ea va găsi remediul, până când ele îl vor afla sau până când vor muri toți.


Înainte să intre și el în post spre a se înălța către suprafața pământului, Ethel a dat poruncă să se facă o alee cu statuile celor 10 iubiri ale lui, iar el s-a așezat în capătul ei pentru a-și putea reface cele 10 puteri din aducere aminte.


Și Lethe și Ethel aveau puterile lor, știute doar de ei, însă niciunul nu știa cât de mari ajunseseră să le fie. Lethe prelua puterile omenești ale celor pe care îi atingea, multiplicându-și la plus infinit puterea, în timp ce toți cei căzuți sub vraja sau legea ei ajungeau în subpământ unde puterea lor de ființe se așeza în rădăcinile lui Ethel, multiplicându-i acestuia puterea la minus infinit. Cu cât Lethe creștea deasupra pământului prin slăbiciunile ființelor, cu atât creștea și Ethel în subpământ prin puterile lor.


Multe zile trecuseră de la poruncile lor și cititorii în nevăzut ai lui Ethel au aflat de existența lui Lethe, iar vrăjitoarele lui Lethe au aflat de existența lui Ethel. Totodată, au mai aflat si că legendele sunt adevărate, că există curcubeul schimbător și copacul cu fluturi.


Lethe știe tot despre slăbiciune. S-a pomenit strigând speriată o vrăjitoare.

Ethel știe tot despre putere. S-a pomenit strigând speriat un cititor în nevăzut

Și niciunul nu știe nimic despre legământul de iubire pe care l-a făcut Dumnezeu cu oamenii. Curcubeul. S-au pomenit toți strigând speriați de o parte și de alta a pământului.

Fluturii. Au strigat vrăjitoarele.

Copacul. Au strigat tarotiștii.

Apocalipsa. S-au auzit toți strigând într-o voce.


Și s-au pornit val vârtej într-acolo, unii pe deasupra și alții pe dedesubt, ca să îi oprească pe cei doi să se întâlnească. Căci de ambele părți ale pământului circula legenda că daca cu adevărat copacul cu fluturi de sub curcubeul schimbător există acolo unde se desparte râul violet în cele două ape, la el doar Lethe și Ethel au puterea să ajungă și doar cei care știau să afle drumul urmărind semnele.


Într-o sută de zile împărăteasa Lethe a cucerit Pământul, fără a găsi însă remediul, iar în ziua 101 a ajuns la copacul cu fluturi și a decis să rămână singură acolo, trimițându-și armata înapoi.


Într-o sută de zile regele Ethel a trecut de toate straturile subpământului, timp în care Dumnezeu nu i-a trimis niciun răspuns, iar în ziua 101 a ajuns și el la copacul cu fluturi.


O secundă mai târziu au ajuns și tarotiștii și vrăjitoarele și nu mică le-a fost disperarea când i-au văzut pe cei doi față în față privind mesemerizați la curcubeul schimbător de deasupra lor și bucurându-se de fluturii care formau spirale în jurul lor, însă inimile le-au venit repede la loc când și-au dat seama că încă nu se văd unul pe altul.


N-au apucat să-și tragă sufletul că din cer a căzut un fulger care a transformat copacul cu fluturi în cenușă cât ai clipi, așternând un nor mare peste curcubeul sub ale cărui umbre Lethe și Ethel s-au descoperit, privindu-se.


Fiind locul bunei masuri, Lethe și-a adus aminte tot pe jumătate, Ethel a uitat tot pe jumătate, iar pentru că ghicitorii nu ajunseseră încă acolo puterile le-au rămas neatinse.


În timpul cât împărăteasa Lethe și regele Ethel se priveau, neînțelegând ce văd, ghicitorii s-au adunat în cer în jurul lor la suficientă depărtare de rădăcinile copacului și au decis să-și folosească împreună toate puterile și cunoașterile ca să refacă curcubeul pentru o clipă, cât ființele celor doi să se poată vedea până în ochiul inimii, sperând în toate cele de necrezut, că dacă ceva le mai poate salva lumile, doar iubirea dintre cei doi poate, o iubire care mai avea doar câteva ceasuri dintre pentru a se putea împlini și una în care nimeni nu credea, dar în care toți s-au găsit nevoiți să aibă toată încrederea.


Au pus o clepsidră cu nisip pe locul copacului, au invocat toate forțele pământului și ale subpământului și împreună toate ale cerului, iar în timpul cât s-a scurs jumătate din nisipul clepsidrei au reușit să proiecteze deasupra celor doi rămași încremeniți unul în fața altuia un nou curcubeu.


Curcubeul s-a transformat în ploaie colorată și s-a scurs în cei doi, după care din inima, mintea, sufletul, spiritul și focul fiecăruia au început să iasă fire multicolore prin corpurile lor și să se împletească unele cu altele, făcând un pod dintr-un nou curcubeu între cei doi și îndrăgostindu-i fără să știe unul de altul.


Ghicitorii s-au bucurat nespus când au văzut iubirea în privirile celor doi și au prins mare speranță, însă n-au luat în calcul că curcubeul lor nu este Curcubeul și groaza a luat locul bucuriei pe fețele lor când au văzut că după o clipă cei doi s-au smuls unul dintr-altul și aura puterii fiecăruia a pălit, devenind ca aceea a muritorilor de rând, iar în jurul fiecăruia se adună precum apele învolburate amintirile tuturor durerilor.


În privirile celor doi s-a aprins focul și din ce se priveau din aia durerile le deveneau insuportabile, astfel că în regele Ethel a început să se formeze o furtună de lavă, iar în împărăteasa Lethe o furtună de gheață.


Când au văzut ce prăpăd își anunță începutul, cititorii lui Ethel în nevăzut și vrăjitoarele lui Lethe s-au adunat în ochiul furtunii, s-au lepădat de toate cunoașterile și puterile lor și au început să se roage la același Dumnezeu, ținându-se de mână.


Lethe a văzut dintr-o privire toate nevoile lui Ethel din toate timpurile și Ethel a știut că ea vede când și-a simțit ieșind la suprafață toate slăbiciunile deodată.


Slăbit din toți rărunchii, Ethel a ridicat ochii către cer și, văzând și ghicitorii rugători ai ambelor lumi în ochiul furtunii, a înțeles imediat că Lethe nu se va lăsa până nu îi va cuceri regatul. Dar asta nu avea cum să se întâmple, pentru că ar fi trebuit ca Lethe sa poată domni mai înainte peste el, iar din ultimele sale aduceri aminte peste el nu putea avea putere nimeni în afară de el însuși și Dumnezeu.


Însă împărăteasa Lethe nu-l slăbea deloc, îngenunchindu-l bucată cu bucată prin slăbiciunile sale. Când să-l subjuge aproape total cu toate frumusețile pământului din ea, Ethel și-a adus aminte de iubirile lui care îi țineau închise cele zece puteri în statuile care deveniseră, singurele pe care le mai avea și care-l puteau scăpa de sub puterea lui Lethe.


Însă Lethe i-a luat imediat urma gândului, i-a intrat în minte unde a văzut cele zece statui și tot ce înseamnă ele, a trecut printre ele ca printr-un portal, a absorbit în ea toate puterile și esențele lor și într-o clipă de confuzie, cât Ethel s-a putut uita, i-a împlinit toate nevoile din toate timpurile pe care nu i le împlinise nimeni niciodată, nici măcar ele, făcând dragoste cu el până când nisipul din clepsidră a ajuns la al 12-lea fir, iar când nisipul a ajuns la al 11-lea fir și lava din Ethel era să-i topească până la capăt gheața din jurul inimii, îngrozind-o cum niciodată nimeni și nimic nu mai reușise să o îngrozească până atunci, s-a retras cu totul dintr-o mișcare, înghețând-l până la degerare si tăindu-i răsuflarea.


Ethel s-a târât către ea, ea s-a uitat fără să clipească în ochii lui, apoi în ochiul furtunii la rugători și apoi a tăcut mâlc, tulburată de frica pe care a simțit-o atingând-l, o frică atât de mare cum nu știa că poartă în ea.


Deposedat de viață, frigul din Ethel a înghețat cu un ger și mai mare pământul, iar când Lethe a încercat să-și arunce lanțurile peste el și să-l absoarbă în ea până la capăt, s-a clătinat pentru o clipă de la un val de foc pe care l-a simțit în pântece și a rămas blocată între ghețari, timp în care, zece picături de lavă s-au scurs din ea prin cele zece capete înnebunite ale amuletei ei și au intrat în Ethel.


Atunci Ethel i-a văzut slăbiciunea din genunchi și pentru că și el o avea a înțeles imediat că și Lethe trecuse prin toate durerile prin care trecuse și el, doar că ea trăia după o altă lege. Și într-o clipă toată aducerea aminte i s-a întors.


Și-a dat seama atunci că dacă Lethe va reuși să domnească peste el, totul e pierdut. Și pentru ea, și pentru el, și pentru lumile și visele lor. Și și-a mai dat seama, privind la ardoarea cu care ghicitorii se rugau din ochiul furtunii, că doar făcând ce-i provoca cea mai mare durere dintre toate durerile posibile, ar putea da o șansă vieții tuturor. Să-și folosească ultima suflare ca să o ajute să-și aducă aminte. Să-și deschidă inima.


Însă Lethe i-a prins și firul acestui gând și ce însămânțase în el acum rotea cu puterea privirii ca un fierăstrău cu mii de cuțitașe, sfârtecând-l bucată cu bucată pe dinăuntru. Își jurase că nimeni nu-i va sta în cale, cu atât mai puțin un rege cu atât de multe slăbiciuni.


Ce fel de rege ești atât de slab? A strigat triumfătoare către el.

Multă dreptate ai, căci iată, nici peste propriu-mi regat nu pot domni. Însă dacă pot domni peste ceva, atunci pot domni peste mine. Iar cum bine vezi, eu stau la intrarea în acest regat. Nu am altceva să-ți ofer pentru pacea și vindecarea lumilor noastre în afară de inima mea. Primește-o și vom domni împreună peste ambele lumi fericiți.


În timpul cât împărăteasa Lethe transforma ghețarii între care fusese prinsă în ape colțuroase pe care naviga cu ușurința cu care zboară pasările în aer, în subpământ rugăciunile oamenilor regelui Ethel îl ajungeau la suprafață, cele ale ghicitorilor din ochiul furtunii coborau peste el, iar cele zece picături de lavă creșteau în el ca clocotul într-un vulcan.


Te-am îngenunchiat cu o privire. Multă mândrie ai în tine ca să crezi că inima ta valorează ceva pentru mine. Nu vezi că pot stăpâni singură? Ce nevoie am eu de tine? Un rege înfrânt de propriile-i slăbiciuni! Și voi la cine vă rugați acolo, neputincioșilor? Strigă Lethe și către ghicitori. Praful se va alege de voi când voi trece dincolo. De nimic n-ați fost buni.


Deși duhul din el ieșea încet încet, Ethel nu se putea opri din a o privi cu fascinație. Nu mai văzuse niciodată o creatură atât de frumoasă, de puternică și de periculoasă în același timp. Oare ce fel de lume era asta din care ea venea? Se întreba.


Când ultimul fir de nisip a început să se scurgă în clepsidră, împărăteasa Lethe a ajuns la el.


Cum zici tu, Ethel, rege-păcălici, că-mi dai inima ta când n-ai nicio putere? Mi-o iau singură. Iată!


Și Lethe i-a străpuns pielea să-i scoată inima din piept, iar ghicitorii s-au înfiorat și și-au pus mâinile la ochi, așteptându-și sfârșitul și apocalipsa lumilor. De-am fi crezut la timp legendele! De-am fi crezut măcar un pic! Și-au spus, văitând-se în fel și chip și cerând îndurare de la Dumnezeu cu ultimele fărâme de curaj.


Ethel n-a opus nicio rezistență și a lăsat-o pe Lethe să-i despice pieptul, în timp ce pe obraji i se prelingeau cele mai mari lacrimi de durere.


Dar când Lethe a ajuns la inima lui, din ea a țâșnit o căldură ca lava dintr-un vulcan, topindu-i toate straturile de gheață cu forța unui foc cum nu întâlnise niciodată în niciuna din viețile ei.


Subpământul s-a cutremurat, pământul s-a inundat, iar din ceruri s-a pornit furtuna, aruncând ghicitorii în toate zările ca pe floricele și țintuind în genunchi toți oamenii lui Lethe, care pe unde ajunseseră.


Ethel i-a zâmbit cu lacrimi de foc și ridicând-se din lavă s-a pus zid de jur împrejurul ei până când inima a început să i se deschidă, după care ea s-a prăbușit, iar el s-a făcut una cu pământul, dispărând.


Furtuna s-a oprit. Copacul cu fluturi a crescut cu viteza luminii la loc. Curcubeul schimbător s-a arcuit din nou deasupra, iar râul violet cu două brațe a devenit o mare albastră și cristalină în care înotau delfini și deasupra căreia zburau pasări albe.


Lethe a deschis ochii. S-a ridicat încet, fascinată de nouă lume ca un copil mic. Apoi s-a dezbrăcat și s-a aruncat în mare, înotând fericită și lăsându-se purtată de delfini în larg.


În subpământ, fericirea ei s-a auzit în toate colțurile, iar pe toate drumurile oamenii s-au oprit bucuroși ca să privească în sus la ea. Pe vârf, cititorii în nevăzut împreună cu o mulțime mare se rugau de jur împrejurul lui Ethel care era rănit de moarte, cu un crater în piept și cu o inimă pe jumătate din gheață, pe jumătate din foc din care nu se auzea nicio bătaie.


Stând în plută pe un val lin gigant și privind în soare, Lethe și-a simțit dintr-o dată inima ca sărindu-i din piept. A privit-o curioasă cu ochii ei mari. Era jumătate din foc și jumătate din gheață. A luat-o în palme ca să o liniștească și o șoaptă i-a cuprins mintea, auzindu-și pentru prima oară vocea în felul ăla: Ethel.


Și o neliniște teribilă a cuprins-o și tot cerul a început să se fragmenteze în nori întru întunecare, soarele s-a ascuns după cer, delfinii s-au retras în străfunduri și pasările s-au ascuns în stânci și peșteri.


Ethel a deschis ochii și a văzut marea Lethei ca fiind cerul lui și pe ea în mijloc cuprinsă de tulburare.


Nu te teme. Ne vom regăsi. A șoptit ca pentru sine cu primele puteri. Oamenii au sărit în sus de bucurie la revenirea lui, el le-a zâmbit, iar când s-a uitat în sus a văzut că pe cerul Lethei răsărise soarele, păsările albe zburau din nou, iar delfinii o purtau pe valuri.


Curcubeul s-a arcuit ca un pod peste lumile lor și a rămas pe cer.


Și până când va sta acolo? Întreabă doi copii aproape adormiți, pe o muzică care se aude în surdină.


Până când va fi să fie. Răspunde mama, sărutându-i de noapte bună, trăgând mai bine păturica peste ei și ieșind cu grijă, lăsând în urma ei dâra unei lumini de veghe desprinzându-se dintr-un glob de sticlă în care două figurine dansează fericite, Lethe și Ethel.


#iubire #sufletepereche

45 views0 comments