woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Jurnalul Magdalenei: Florăreasa

Florăreasa


Apoi am crescut brusc și tot ce a însemnat dealul copilăriei, plin de imagini și mai ales de mirosuri, s-a transformat într-un basm: fratele meu a plecat la școala militară și eu am rămas omul de rezervă al casei: ai mei construiau o casă nouă și toate vacanțele de mai târziu am fost ajutor de zidar. La negru!


Cum avea mama ceva bani mai cumpăra o căruță de nisip, pietriș, cărămidă și ciment și începeam munca. Mai construiam un perete, mai construiam o cameră. Erau zile frumoase și pline. Nu țin minte să fi avut lipsuri deosebite, trăiam cu toții.


Mama cânta romanțe și, mai ales seara, deschidea geamurile de la bucătărie și privea undeva pe câmp la multe, multe luminițe care se mișcau. Spunea mama că acolo este o șosea pe care merg mașini cu oameni, cu gânduri. Atâția oameni, atâtea gânduri...


Mama era o femeie tare chivernisită. Era genul de femeie care din nimic îți făcea o masă, muncea mult în gradină și mai ales la flori. Avea flori începând de primăvara până toamna târziu, până ce dădea zăpada. ÎI era milă să le rupă, să le omoare, așa că noi, în casă, niciodată nu aveam flori în glastre. Dar, într-un an cineva i-a furat niște crizanteme și atunci mama le-a tăiat pe toate, le-a făcut buchete și, cu o zi înainte de sâmbăta morților la unguri, m-a trimis cu florile să le vând în Piața Brașovului.


Era o dimineață friguroasă de toamnă de-ți ieșeau aburi din gură. Aveam părul împletit în două codițe strânse de tot pe spate. De obicei mama îmi făcea cozile, așa că n-aveam ce să comentez, eram cu fusta de pionier care era îmbrăcămintea mea de gală, ciorapi albi cu cerculețe și un pulovăr alb de lână, tricotat de mama.


M-a așezat mama înconjurată de crizanteme în mijlocul pieței, lângă un moș cu butoaie: “Să te vadă lumea!” mi-a zis ea și a plecat, zicându-mi să nu plec din piață până nu vând toate florile, apoi să merg la Tanti Gica care era nepoata ei, mama lui Pușa, verișoara mea, 'făina albă'!


Ei locuiau la bloc. Știam unde. Aveam să dorm la ele și să mă întorc cu restul de flori a doua zi în piață. Planul mamei era foarte bun, dar eu gândeam că o să mor de frig în piață. A trecut aproape toată dimineața și nu vândusem încă nici un buchet de flori, însă eram vânătă de frig. N-aveam nici cu cine să schimb o vorbă și nici cum să mă adăpostesc undeva să mă încălzesc.


La un moment dat, o bătrânică m-a văzut atât de tristă, atât de slabă și vânătă de frig, i s-a făcut milă de mine și a zis că-mi cumpără ea toate florile și eu să merg repede acasă, să mă bag în pat, să nu mă îmbolnăvesc.


Țin minte că am plecat cu picioarele atât de înțepenite din piață, de parcă aveam două lemne atârnate de la mijloc în jos. Am ajuns la Pușa. Pe ea o chema Flavia și așa îi și spuneau acasă. Avea camera ei și, într-adevăr, la bloc aveau și baie cu apă caldă! Nu-mi venea să mai plec de acolo! Ce n-aș fi dat să fac schimb cu ea! Uite așa, pur și simplu: eu să fiu Flavia și ea să fie Madi, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Ea a rămas mereu Flavia și eu, toată viața, Madi!


Comparația asta o făcea pe mama să mă certe și să mă bată mai rău! Mai ales duminica la biserică: ea avea răbdare să stea nemișcată ore întregi la slujbă, pe când eu, nu. Mă dădea mama mereu afară, printre morminte, de le știam pe de rost, care cu cine este îngropat! Nu exista zi de la Dumnezeu fără peripeții, fără bătaie de la mama. Întotdeauna ea avea dreptate. De fapt eu voiam cu tot dinadinsul să fac treabă bună, plecam cu tot elanul, dar, pe parcurs, se întâmpla deturnarea!


Dar atunci, la Pușa, stăteam cu ochii ațintiți în tavan și mă gândeam că va veni și ziua când voi avea și eu o baie cu apă caldă! Atunci voi fi pe deplin fericită! Chiar credeam că asta ar putea fi condiția fericirii!

S-a bucurat mama că-i vândusem toate crizantemele, chiar m-a lăudat că m-am descurcat bine, dar fără să știe, desigur niciodată, cu ce preț.


Bucuria n-a durat mult, pentru că zilele acelea s-a mutat a doua soră a mea într-un cartier de blocuri nou construit pe lângă uzină. Se căsătorise cu un domn cu părul creț și uzina le repartizase un apartament la bloc, la etajul trei. A venit un camion să le care lucrurile, dar m-au luat și pe mine cu ei, să-i ajut la mărunțișuri. M-am dus, că-mi plăcea să fac treabă!


Poanta a fost că apartamentele nu erau încă numerotate și, în timp ce toți cărau lucrurile la etajul trei, eu, cu mâna mea, le-am cărat la etajul doi pe hol. Am găsit un apartament cu ușa deschisă și am pus toate bagajele pe hol, crezând că acela era apartamentul surorii mele. De două-trei ori m-a întrebat sora-mea unde i-am pus olița Manuelei, fetița ei. Iar eu tot susțineam că e pe hol. Care hol? Nu o găseau, iar copilul urla că vrea la oliță! Toți erau buimaci și obosiți de muncă, dar eu eram de-a dreptul halucinată. Nu mai înțelegeam nimic. Unde Dumnezeu cărasem toate bagajele, pe care hol, că nu mai era nici un bagaj!


Am plecat înapoi și am deschis toate ușile pe care le-am găsit deschise și într-adevăr, toate bagajele în frunte cu olița de noapte a fetei erau cu un etaj mai jos. Țin minte ce mutră a făcut femeia când și-a văzut holul plin de un maldăr de lucruri străine! Soră-mea i-a explicat vecinei noi că tocmai s-au mutat și că sora ei cea mică, adică eu, nu prea eram normală și am greșit apartamentul și să ne dea voie să ne luăm lucrurile de acolo.


Vecina s-a uitat la ea cu înțelegere, dar la mine cu multă suspiciune, mai ales când m-am apărat spunând că nu aș fi greșit dacă și ea ar fi stat cu ușa închisă, pentru că toate holurile de la bloc semănau între ele! Dacă era în locul meu ar fi putut și ea să greșească! Episodul s-a terminat făcându-i pe ai mei să creadă că, într-adevăr, nu prea eram zdravănă!


Cele mai frumoase momente erau atunci când, după opt seara, după ce-și termina mama treburile în casă, plecam amândouă la capătul străzii la sora ei mai mare, Tanti Mița. Tanti Mița avea darul povestirii și, în timp ce se delectau cu lucrul de mână, povesteau despre comori ascunse care ardeau noaptea cu flăcări și, dacă te apropiai și nu erai credincios, se auzea un zornăit, iar comoara cobora în fundul pământului. Comorile, spunea Tanti Mița, erau mereu păzite de spirite trimise special. Mai povestea despre întâlniri cu extratereștrii sau chiar cu spirite întruchipate.


Într-o noapte au plecat mai mulți în pădurea mare să culeagă zmeură și s-au rătăcit. Undeva în noapte, pe potecă, le-a ieșit în cale un om îmbrăcat în alb de sus până jos. Toți au rămas muți, n-au putut să scoată nici un sunet! S-au luat după omul în alb, până au ieșit la drumul cel bun. Apoi, ca un făcut, omul în alb a dispărut, ca și cum n-a fost niciodată și ei numai după aceea au putut să vorbească.


Mama povestea că, atunci când era copil, s-a întâlnit la un moment dat cu un uriaș și ne arăta cu mâinile cam cât erau labele picioarelor de mari. Și mai povestea cum, de Sfântul Andrei, apărea un moșneag și bătea în geamul căsuței în locul în care ne-am construit noi casa noastră cea nouă. Bătea în geam și zicea: “Veniți și luați comoara, că am obosit de când o păzesc!” Undeva prin grădina noastră sunt niște denivelări și mama zicea că, atunci când au plantat merii cei tineri, tata a săpat mai adânc, ca să găsească comoara Sfântului Andrei! Dar nu a găsit nimic, însă un gând îmi spunea în mintea mea de copil că nu are nimeni ce aveam noi!


Veneam noaptea pe la doisprezece de la tanti Mita și o țineam pe mama așa de strâns de mână, închideam ochii de frică să nu văd și să nu aud nici o stafie, iar câinii treziți din somn de pașii noștri ne lătrau și de o parte și de alta a străzii. Ce nopți de basm am petrecut eu, cu mama și cu Tanti Mița!

25 views0 comments

Recent Posts

See All