woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Hai să zbori în 2022 cu mine pe aripile primului meu film și să ne aducem aminte de bucuria vieții.

Updated: Apr 3

Anul 2021 a fost pentru mine ca un patinoar pe care m-am întâlnit cu oameni care n-au mai patinat de mult sau niciodată. Inclusiv eu eram unul dintre aceștia. Obișnuită mai mult cu skiurile pe zăpadă, uitasem dansul cu patinele pe gheață.


Dacă la ski te tot duci unde vezi cu ochii, la patinoar te cam învârți în cerc pe muzici de la radio.


Ne-am panicat, ne-am bușit, ne-am tras de fulare și de bretoane, ne-am agățat unii de alții, ne-a mai luat amețeala și gâfâiala pe alocuri, am făcut glume și sărate și nesărate când nu ne mai țineau nervii, ba când nu ne-au mai ținut deloc ne-am spus-o p-aia dreaptă, ba uneori ne-am luat și la trântă și am aruncat cu patinele unii după alții. Dar când am putut fi mai încrezători și mai onești, am patinat minunat împreună, bucuria vieții ne-a molipsit și am creat amintiri de neuitat. Sub aceeași umbrelă fiind, necunoscutul nu ne-a mai putut speria atât de tare, ci a devenit o aventură, un vârf nou de cucerit.


Mai obișnuită fiind să merg înainte și fără a vedea orizontul, frica și alte conflicte interioare nu m-au putut paraliza, deși am avut și eu derapajele și ezitările mele, dar cei mai copii într-ale vieții au pus parcă prea multă presiune pe ei și au luat prea personal unele lucruri, uitând, neștiind sau neconștientizând că așa e natura vieții, că ea vine la pachet și cu un strop de anxietate, cu un trigger, două, o frică sau nouă, cu multe nu știu temporare, mai ales când simți emoții noi și când faci lucruri noi sau în feluri noi. Astfel că s-a lăsat și cu telenovele cărora le sta mai bine nespuse decât spuse.


Mă bucur că a fost așa, imperfect. A fost real, adevărat, natural, viu și frumos.


Când faci lucruri noi te simți copil. Te simți chiar copilul care n-ai mai apucat să fii.


Simt că am spart o bucată zdravănă de piatră din jurul inimii, că sunt mult mai deschisă decât eram până acum, în primul rând pentru că nu mă mai îndoiesc de instinctul meu, de intuiția mea, de mine și de steaua mea. Asta aș spune că a fost ce a lăsat anul 2021 în mine, o fixare în sine. Pentru prima oară, nu mai aud nimic zornăind. Cred că am reușit să-mi repar butoanele stricate. Acum urmează să văd cum se simte viața și cu ele, un reflex nou pe care trebuie să mi-l formez. Un drum care m-a obosit peste măsurile cunoscute, poate cumulat și cu haosul pandemiei și cu cel de pe patinoarul nostru, dar din care parcă încep să-mi revin.


Gunoiul meu din ultima zi a anului a fost însoțit și de o punguță plină cu cutiuțele de metal ale unei tone de lumânări mici care au stat de veghe în ultimele luni, la mine pe birou. Ceva ce poate părea dubios celor care vor ridica gunoiul sau proprietarei căreia în sfârșit i se va confirma bănuiala că sunt mai ciudată decât presupunea. Dar ceva ce pentru mine a avut sens în acest nou an greu emoțional și psihic pentru toți, dar mai ales pentru cei care și-au pierdut speranța, oamenii apropiați, prin moarte sau despărțiri dureroase sau definitive, sau care s-au găsit singuri, triști, însingurați sau în depresie de Crăciun și de aceste sărbători. Un fel de amintire pe care am adunat-o în povestea de zilele trecute Primul Crăciun de pe Pământ și o poveste închipuită sau amintită despre cei singuri azi. pe care o las și aici, pe ultimul metru al anului, sperând că va conta pe undeva.


Cum știi, (și) eu fac filme. Și nimeni nu-mi poate face un cadou mai frumos decât acela de a le vedea și de a vorbi despre ele, cum nici eu nu știu ce altceva să ofer în afara lor.


Înainte n-am făcut asta, ci am căutat drumul până aici, făcând multe alte lucruri, fiecare în parte reprezentând un picior de pod către această primă destinație care are sens pentru mine.


M-am apucat târziu, după unii, la timp, după alții. În realitate m-am apucat când a fost să fie, la 40 de ani, când am revenit în țară. Am făcut trei filme mai scurte în primul meu an din această nouă carieră care a început odată cu pandemia, filme în care am învățat mai mult din lucrurile pe care nu le știam, în care am testat ape și în care m-am acordat, ca să spun așa, sperând să reușesc să rămân pe acest drum brutal, dar extrem de frumos, care este spusul poveștilor și exprimarea prin film.


Cele mai scurte dintre ele, Articolul 22 și Luna de Soare (Sunmoon) le poți viziona pe canalul meu de youtube sau pe Cinepub (platforma unde poți vedea gratuit filme românești și făcute de români).


Lansarea Lunii de Soare pe Cinepub a fost mutată de pe 28 Decembrie 2021, când fusese programată, pe 3 ianuarie 2022. Inițial m-a dezumflat un pic această permutare, dar fiind un film fantasy experimental despre speranță și iubire cred că îi va sta mult mai bine în viitor decât în trecut.


imagine-din-drama-comedia-The-Locationist
Imagine din drama-comedia The Locationist

Cel de-al treilea film și cel mai aproape de inima mea este drama-comedia de mediu-metraj The Locationist. Filmul care a început primul, de fapt.


Filmul conține și germeni din povestea mea călătoare Drumul Soarelui (parte din cartea românilor plecați, întorși și reîntorși, carte care s-a lansat în România, la Ploiești, acum pe 22 Decembrie 2021, eveniment de unde am pus poze și despre care am povestit în "Timpul nu trece la fel pentru toți. Sau cum am intrat în Crăciun pe aripile Poveștilor Călătoare". Germeni care se regăsesc atât în film, cât și în echipă, o mare parte dintre noi fiind reîntorși în țară si întâlniți la filmările acestei drame-comedii.


O voce la un festival românesc de film l-a perceput ca fiind despre escapism. Pentru mine e un film dintr-o realitate familiară mie și multora dintre cei izbiți de criza din 2008 și de alte feluri de crize, realitate care cred că va deveni tot mai familiară și celor afectați de criza de acum a pandemiei sau mai ales celor de acum, noi, cei dintre cei de atunci care am ajuns până la ziua de azi, fiind mai antrenați între timp cu lipsa orizontului, haosul, nimicul, muchiile vieții și necunoscutul.


Un crâmpei de poveste spusă într-o notă optimistă, la limita dintre realism, suprarealism și mistic, genul meu, un film cu ale cărui personaje ne vom mai reîntâlni.


Am ținut foarte mult și am făcut eforturi foarte mari ca experiența realizării acestui film să fie documentată, să nu devină o amintire uitată. Pentru că a fost primul. Pentru că au fost primele zile în care am putut face ce am visat și ce am vrut. Pentru că împreună, în acea formulă, nu știu când și dacă ne vom mai nimeri vreodată. Pentru că amintirile născute atunci sunt de o rară frumusețe pentru mine și vreau ca acest lucru să rămână neschimbat.


Poveștile celor două materiale, filmul și documentarul, se întrepătrund într-o experiență de 2 ore, devenind o poveste menită să ne anime, să ne dea speranță și să ne aducă aminte în primul rând nouă de bucuria vieții, ceva ce sper că va avea același efect și asupra ta.


Îți urez un an nou peste așteptări și te invit că într-una din serile acestor zile să trăiești alături de mine și de noi experiența acestui film :)


Din istoria vizionarilor de până acum cu public, îți recomand să vezi mai întâi documentarul și apoi filmul. Documentarul e realizat în stil reality, pentru o experiență cât mai relaxantă. Review-uri despre film poți găsi și lăsa pe pagina de IMDB a filmului, m-ar bucura să știu cum ți-a priit această călătorie :)


Fragment din documentar:

P.S. Îți las în comentarii mai multe videoclipuri scurte din producție, filmări pe care nu le vei regăsi în documentar și pe care îți recomand să le (re)vezi după ce vezi filmul & making-of-ul. Voi mai posta in 2022 o serie, pe măsură ce mai avansez cu montajul.
79 views5 comments