Drumul prin pandemie până la primul demo reel ca regizor de drama comedie.
Updated: Apr 4, 2022
Mai înainte de intrarea în noua lume și în noua piele.
Ziua când am intrat la masterul de producție de film de la UNATC am simțit-o că pe o fisură într-o stâncă prin care îmi săpam calea cu unghiile încă de la 26 de ani când am intrat la facultatea de regie de film pe care viața mea pe cont propriu nu m-a lăsat să o și termin. Poate era prea devreme sau poate nu era pe lista mea de vocații. Așa mi-am spus atunci. Ar fi fost a doua facultate.
Un fir nevăzut de drum pe care am învățat singură cât am putut de mult, pe care am scris foarte mult și pe care am ajuns să coordonez mai multe producții străine și locale de film și televiziune la sfârșitul cărora, la petrecile de wrap, scenariștii, regizorii și producătorii străini mă întrebau invariabil “Ce cauți aici?”, o întrebare pe care și eu mi-o puneam și pentru care nu găsisem încă un răspuns suficient de coerent. Navigam prin mai multe lumi, dar nu aparțineam niciuneia.
Inerția unei chemări interioare pe care nici nu o mai auzeam și un plan A de antreprenoriat care picase în ultimul minut m-au făcut să ajung din Insulele Canare pe unde unde îmi făceam veacul de niște ani pe strada Matei Voievod 75-77 din București.
Era Octombrie din anul 2019 și deși lumea trăia în entuziasmul unei inerții greu de înțeles pentru mine, nu puteam vedea viitorul așa cum îl auzeam că ar trebui să fie. Îmi petrecusem primii 10 ani în lumea antreprenoriatului în România și următorii 10 în lumea inovației deschise din platformele americane și nimic din viitorul la a cărui construcție participasem la firul ierbii nu avea vreo legătură cu ce auzeam aici spunandu-se. Îmi părea totul suprarealist, dar nu puteam să spun care din realități e mai surreală, cele din care eu veneam sau cea de aici. Dar mi-am zis că până la podul clarificării, eu să dau admiterea și văd pe drum.
Învățasem pe Playa El Bollullo din Puerto de la Cruz, orașul unde trăiam, pentru examenul de aici, nefiind convinsă că e un plan de viață suficient de realist și de pragmatic pentru mine de acum, la 40 de ani. Gândul revenirii în țară pentru cel puțin doi ani cât ținea masterul, fără să am nicio idee despre cum mă voi auto susține în scoală și ce voi face mai departe cu treaba asta, nedorindu-mi să mă îngrop iar în managementul producției de film, îmi blura orizontul și îmi îngreuna respirația. Dar gândul că nu voi scrie această poveste în cartea vieții mele mă sufoca de-a dreptul.
Drumul până la primul meu demo reel ca regizor de film a fost unul presărat cu câteva decizii strategice și mulți factori aleatori, necunoscuți încă, dar care trebuiau să-mi accelereze parcursul, nu să mă devieze sau frâneze. Factorii aleatori sunt preferații mei din toate timpurile, cu ei am răsturnat nenumărate situații aparent imposibile în favoarea mea sau a proiectelor pe care le-am coordonat. Victoriile mele s-au dovedit mereu a fi dincolo de linia percepută de ceilalți că fiind cea de final, dincolo de aparențe.
Prima decizie: ce să fie? scenaristica, regia sau producția de film?
Prima decizie complicată în fața căreia m-am găsit a fost la ce să dau admitere: scenaristică, regie sau producție. Producția o stăpâneam bine la nivel de management, dar nu știam toate verigile de la un cap la altul din perspectiva antreprenorului de film si a producătorului creativ. Îmi lipseau capetele: dezvoltarea, exploatarea și distribuția.
Nici scenaristica și nici regia de film nu erau destinații pentru mine, ci doar aptitudini de care aveam nevoie ca să mă pot exprima și să-mi pot descărca din minte cât mai fidel viziunile, indiferent de resursele existente. Învățasem mult pe cont propriu, dar îmi și lipsea multă cunoaștere.
Am decis că nu am timp să fac școlile pe care ideal ar fi trebuit să le fac la 20 de ani, așa că am ales să merg pe punctul mele forte: producător, generalist, antreprenor, operațiuni.
A doua decizie: ce fel de producător vreau să fiu?
A doua decizie complicată am simțit-o în mijlocul apei în care intrasem, una ca un ocean cu niște curenți foarte puternici în care auzeam un singur cântec “bagă-te în toate, fă de toate”, o abordare sărăcită de strategie care nu avea niciun sens pentru mine de acum, dar care poate ar fi avut un sens dacă aș fi fost la începutul vieții și al carierei, deși nu cred că fără o strategie personală limpede poți ajunge unde vrei în timpul în care vrei.
Dar asta implică să știi ce vrei, lucru pe care eu mi-l clarificasem intre timp dar care a fost provocat de întrebarea “ce fel de producător vreau să fiu?”, trebuind să iau în calcul și realitatea si provocările vieții.
Să produc filmele altor autori? Să lucrez în producția de film? Să-mi produc propriile filme?
Care din aceste rute și ce fel de mix între ele mă duce cel mai repede la scopul meu? Iar dacă se schimbă condițiile realității, ce fel de mix poate supraviețui șocurilor și crizelor, iar mai mult decât atât - poate transforma crize în oportunități?
Strategia înseamnă 90% aliniere, iar aceste aliniamente mi le-am clarificat în primul an de master și mi le-am definitivat la schimbarea realității când a intervenit pandemia în istoria cinematografiei și a lumii, schimbând toate procesele. Viitorul din care apucasem să întrevăd câte ceva în anii de dinainte începea să se întâmple, chiar dacă nu pe ruta cea mai lină și mai fericită.
Așa că a trebuit să îmi prioritizez scopurile, în ordinea importanței lor pentru mine și în aliniament cu punctul în care mă aflam pe harta realității:
să-mi produc propriile filme;
după ce îmi construiesc o eligibilitate, să produc și filmele altor autori;
să mai lucrez și în producție, din motive de fitness și networking.
Am decis că pentru scopul principal limita de compromis e 30% din timpul meu, astfel că pentru mine trebuie să dedic minim 70% din timpul meu, restul proiectelor terțe.
Dar pentru asta îmi trebuia susținere, iar aici destinul a intervenit în favoarea mea și mi-a oferit-o prin cei apropiați mie care m-au susținut cu îndârjire și cu o mai mare încredere în mine decât aveam eu, dar și bursa de merit pe care am avut-o în timpul masterului care a mai ajutat și ea. Condiții la limită, dar care făceau realizabilă strategia mea.
Timeline: 1 an
Timpul în care trebuia să-mi implementez prima fază din strategie era 1 an, astfel încât să termin masterul cu un portofoliu și o hartă. Un timp extrem de scurt în care opțiunea să fac un singur film nu era o opțiune pentru mine, trebuia să fac minim 3, ale mele, în timp ce în paralel aveam și filmele de scoală de făcut, sesiuni și munci paralele ca să-mi plătesc chiria și cheltuielile curente.
Nicio secundă nu putea fi risipită pe nimic altceva.
Nu puteam face film de lungmetraj pentru că nu aveam toți mușchii formați pentru asta și nici resurse, în același timp nu puteam face nici doar scurtmetraje, ținta mea fiind seriile web, seriile digitale și lungmetrajul, dar și angajarea ca regizor sau showrunner în acest fel de producții.
Privind prin lupa producătorului, a finanțatorului și a antreprenorului mi-am dat seama că nici eu n-aș angaja pe cineva în astfel de producții cu prea mult avânt dacă ar avea în portofoliu doar filme de scurtmetraj, toate fiind acum de maxim 15 minute, dacă vrei să accesezi vreun festival de film. Dar pe cineva care a realizat într-un mod suficient de echilibrat un film de 35-40 de minute l-aș crede mai mult că mai poate duce încă 40-60 de minute pentru un lungmetraj sau pentru serii unde un episod are maxim 15 minute dacă e serie web, maxim 30 dacă e serie digitală și între 45-60 de minute dacă e serie tv. Astfel...
A treia decizie: strategia de conținut
Astfel a trebuit să iau și o decizie privind strategia de conținut, găsind necesar a prinde în construcția portofoliului meu și un film de minim 35 de minute, cât mi-ar fi permis cu mari eforturi și întinderi de piele și de tendoane resursele existente și ajutoarele promise.
În materie de proiecte ale altor autori, să țintesc doar proiecte cu potențial sau care deja își demonstrează potențialul.
O altă componentă a deciziei pe conținut a fost ca toate filmele să fie dezvoltabile, să fie piatră de temelie pentru serii sau lungmetraje, dovezi de concept.
A patra decizie: genul
O altă decizie importantă a fost genul. Care mi-e punctul forte în materie de gen, eu fiind atrasă de hibridizări, eterogenitate și experimente?
Identificarea firului meu roșu, a blue print-ului, a fost partea cea mai grea.
Învățam din pasiune animație generată pe calculator – lucru care a dus complet întâmplător la un prim film hibrid de 8 minute la începutul pandemiei; scrierile mele autobiografice erau prea grele, eu în sinea mea fiind o tragi-comică, lucru pe care începusem deja să-l exersez în scenariile mele; personaje românești mereu pierzătoare, tragice și netransformabile și a realităților dominate de urâțenie, disfuncții și neschimbabilitate mă scoteau din minți, considerându-le o politică infertilă și un unghi de vedere extrem de obtuz, lumea și nevoile publicului erau în plină schimbare în era cea mai confuză si tulburată din istoria acestei lumi, schimbând dominanta de pe escapism pe claritate.
Nu am identificat pe ruta rațională firul meu roșu, eram prea înăuntru, așa că am decis să-mi urmez flow-ul și intuiția și să văd la finalul acestei primei runde care-mi sunt predominantele. Până la urmă era prima dată când mergeam pe acest drum, când în sfârșit puteam materializa ce manifestam din cele din inima mea. Nici eu nu știam atâtea despre mine.
A cincea decizie: organizarea juridică
O altă decizie pe care a mai trebuit să o iau a fost cum să mă organizez juridic. În SRL sau PFA.
Sfaturile primite indicau SRL din motive de credibilitate în fața finanțatorilor, însă calculele mele indicau PFA ca un prim pas din motive de cashflow si flexibilitate. SRL al doilea pas abia. Nu avea niciun sens să risipesc bani și nici să-mi complic existența cu birocrația unui SRL. Apoi mi-am scos certificatul de producător de film pentru fi întru totul în legalitate.
A șasea decizie: strategia de casting, actorii
O decizie pe care nu o luasem în calcul, dar în fața căreia m-am găsit pe drum, au fost actorii sau strategia de casting.
Îmi doream să integrez actori tineri, actori debutanți și actori talentați dar insuficient promovați, nesuferind deloc lumea bulelor și a găștilor. În același timp, însă, pentru debut lumea nu-ți dădea sfatul ăsta, ci toți îți dădeau rețetă americană “ia-ți nume sonore”, contează la popularitate, așa te vei pune pe hartă.
Popularitatea nu era pe lista mea de scopuri principale, așa că am luat decizii aparent contraintuitive, dar în acord cu valorile și scopurile mele. Am ales pentru filmul mare de 35 de minute o actriță pasionată și foarte talentată, neprofesionistă în sensul că nu a făcut școala de actorie, Mirela Crețan, actrița profesionistă Ela Gavrilă care-mi e și colegă la master, la rândul ei foarte talentată, cu un istoric mai bogat în SUA unde a trăit decât aici, și actrița profesionistă care a devenit și protagonista primelor mele filme, Marcela Motoc, o actriță al cărei talent, suplețe și elasticitate m-au cucerit treptat, definitiv, văzând-o în viitorul apropiat în roluri decisive pentru cinematografia românească: regine, judecătoare, procuroare, figuri de leadership feminin în principal și de femei independente, pe măsură ce se vor găsi oameni să scrie și astfel de roluri.
Lucrând în flux continuu cu Marcela Motoc timp de un an la cele 3 filme realizate împreună între 2020 și 2021 am înțeles de ce unii regizori se leagă atât de mult de câte un actor pe care îl vedem în majoritatea filmelor lui. Se joacă, (se) descoperă și cresc împreună, fiecare film devenind un fragment de ADN dintr-un puzzle necunoscut încă. E o altfel de experiență, clar o poveste în care m-am regăsit din plin.
A șaptea decizie și ultima: până unde film de festival și de unde film de public?
Luând toate aceste aspecte principale în considerare, am mai decis că pentru început nu este relevant pentru mine, de aici de unde sunt acum, să câștig lumea industriei sau să inventez vreo roată, ci să învăț, să mă calibrez și niciun film de-al meu să nu pice sub radarul festivalurilor, prea politizate și standardizate din punctul meu de vedere, dar încă necesare în viața unui filmmaker.
Nu am țintit nominalizări și premii, am țintit selecții, fiind mai importantă pentru mine în faza asta cunoașterea publicului de interes pentru mine decât recunoașterea ca cineast.
Astfel, am decis că cea mai potrivită strategie pentru mine și cu șansele cele mai mari de cunoaștere a publicului și de construcție a eligibilității pentru finanțări, este să îmi centrez acțiunea pe echilibrul dintre dimensiunile mele de scenarist, regizor și producător.
Concluzii
Cred că mi-a ieșit cu foarte mare fidelitate tot ce am vrut, atingându-mi toate punctele și obiectivele, un drum super intens în care am învățat enorm de mult și la al cărui capăt mi-a deschis noi vederi către orizont și către noi abordări.
Toate cele trei filme au fost selectate prin festivaluri, chiar dacă nu (încă) festivaluri de categorie A, dar relevante pentru misiunea lor.
Efecte secundare. Surprize.
Un efect secundar extrem de frumos al acestei strategii a fost și deschiderea orizontului către teatru și spectacole de artă digitală, reușind tot anul ăsta și să accesez o finanțare ARCUB, un proiect de activare socială destinat tinerilor, suspendat momentan din mai multe motive, printre care situația pandemiei și a politicii din România fiind unul dintre ele. Un câștig la punctajul eligibilității și la capitolul management cultural.
Un alt efect secundar foarte frumos și relevant pentru mine a venit și din zona scriiturii, devenind autor publicat într-un volum colectiv foarte interesant din perspectiva identității cu texte ale românilor din Diaspora “Povești Călătoare”.
... și un alt efect secundar este o oboseală teribilă după cursa asta. Visez doar vacanță.
Suferințe
Cea mai mare suferință, trebuind să fac atâtea lucruri, de multe ori rămânând singură pe acest drum, a fost faptul că n-am avut mai mult timp pentru regie. Să am timp și liniște să îmi gândesc mai detaliat cadrele, să-mi șlefuiesc mai bine scenariile, să studiez mai mult, să gândesc mai mult conceptele din perspectivă creativă.
Le-am avut în cap pe toate și am avut noroc de Albert Radu, cinematographer-ul filmelor mele de până acum, care are suficientă experiență cât să știe cum să vadă prin ochii mei și să înțeleagă din cuvinte ce n-am apucat să desenez sau să scriu încă, dar și rezistență ca să facă față ritmului, noi trebuind să facem film realizabil în 8-10 zile în 3-4.
A doua mare suferință este că fiind atât de prinsă în mecanica facerii, n-am mai avut timp să scriu în ultimul an, ceva ce m-a impactat mai mult decât aș fi crezut si m-a lăsat în urmă cu unele proiecte și dezvoltări. Au fost momente când aș fi dat orice să pot scrie.
Firul roșu
Firul roșu mi l-am văzut abia la sfârșit, după ce am închis acest prim ciclu din viața mea de filmmaker, zilele astea când mi-am montat demo reel-ul ca regizor, scenarist și producător, în esență ca autor de film. Ceva ce am crezut că va fi simplu, dar s-a dovedit complicat, îndoindu-mă pentru o clipă că strategia mea a fost suficient de cursivă și consistentă.
Ca autor, un astfel de reel trebuie să-mi reflecte personalitatea, punctele forte, potențialul și aspirațiile, or conținutul meu e prea eterogen la o primă vedere pentru a construi un fir narativ din filmele realizate, unul care să spună o poveste suficient de convingătoare și reprezentativă pentru mine, dar și pentru un producător de film sau tv care caută un regizor, showrunner sau head of content cu coordonatele mele.
Am:
un film de scurtmetraj de animație în engleză (Sunmoon);
un scurtmetraj educativ drama pe tema corupției cu o judecătoare – în română (Articolul 22);
un mediu metraj drama-comedie în engleză (The Locationist, filmul și documentarul producției);
și începutul unei serii web de poeme statement vizuale (Pan D’Ora, Queen of Wands).
Deși aparent sunt complet diferite și greu de pus pe aceeași apă, au un ADN comun, toate fiind inspirate sau trăgându-și esența din mine și din viața mea. În total 2 ore de conținut cu ce am vrut, așa cum am vrut.
Știu. E un drum lung și greu pentru doar 2 ore de conținut. Capetele mele de executiv și antreprenor se întreabă dacă nu care cumva am înnebunit. Inima mea, însă, zburdă de fericire, iar sufletul meu de mulțumire.
Munca în condițiile pandemiei și în condiții atât de ostile pentru ca aceste 2 ore să poată exista m-a făcut să mă simt ca un delfin în apele oceanului. Asta e această industrie. Brutală și frumoasă în egală măsură. Multidisciplinară. Totul pare imposibil și totul pare posibil în același timp. Acțiune când sus în zona creației și a deciziilor, când pe scaun nopți și zile la editare, când la firul ierbii în teren la producție. Aptitudini de la planificare și bugetare până la editare video, digitale și multe altele din zona creației, a marketingului și a altor zone pe care nu le termini niciodată de învățat.
În mod cert este o dependență de libertate, de explorare și de adrenalină în egală măsură. De viață.
Consider un bonus recuperarea banilor din vânzările filmelor în mediul online, o situație ideală pentru orice filmmaker și producător independent care mi-ar îngădui nu doar o mai respirabilă supraviețuire și continuitate fără întreruperi, dar și o conectare cu publicul și cu nevoile de acum ale acestuia, dar bonus fiind, rămâne de văzut ce se va întâmpla și la acest capitol până la sfârșitul acestui an și în timpul ce va urma cu ce resurse sunt si vor mai apărea pe drum pentru investiții în marketing.
Eu
Mă văd mai clar prin prisma primului meu demo reel, mai aproape de esențele mele, reușind să-mi integrez pentru prima dată într-un mod satisfăcător pentru mine diversitatea de idei și aptitudini, mai puțin fragmentată, mai adunată, mai bine decât în orice alt timp al vieții mele, deși viața în sine nu s-a ușurat cu nimic, dimpotrivă e mai complicat de dus ca niciodată. Un paradox comun probabil pentru cei care își urmează chemările și pentru viața omului obișnuit în crize majore ale lumii.
Tu
Dacă ești un realizator de film la început de drum și ai găsit utilă experiența mea de până acum, spune-mi cum și ce subiect te-ar ajuta pentru drumul tău să dezvolt mai mult.
Dacă îți place sau nu îți place demo reel-ul meu, în sensul în care îți trezește curiozitatea să vrei să-mi vezi filmele, aș vrea să știu. Eu l-am montat, editare video știu cât să-mi leg povestea și să știu ce să cer, chestii complicate nu știu încă să fac. Pentru drama-comedia The Locationist si documentarul cu productia filmului, pe pagina de IMDB a filmului poți vedea și lăsa un review dacă le-ai văzut deja, aș aprecia foarte mult; pentru Sunmoon si Articolul 22 pe paginile vimeo on demand unde sunt postate (pe link-urile de mai sus) sau pe canalul meu de youtube unde am postat trailere și momente din making-of.
...
Asta a fost până acum. În ecuația vieții mele acest prim demo reel ca realizator de film e borna care marchează sfârșitul începutului vieții mele de filmmaker și sfârșitul unui ciclu foarte lung de viață.
Vizionează online drama-comedia The Locationist și documentarul producției acestui film, două povești care se întrepătrund într-o experiență de 2 ore care îți va aduce aminte de bucuria vieții. Din experiențele vizionării cu spectatorii, îți recomand să vezi mai întâi documentarul making-of și apoi filmul. Pe pagina IMDB a filmului îmi poți lăsa opinia ta, m-ar bucura să știu cum ți-a priit această călătorie :)