woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Din Canare la Ploiești pe aripile Poveștilor Călătoare. Se închide cercul Drumul Soarelui.

Updated: Dec 30, 2021

Textul Drumul Soarelui, din cartea Povești Călătoare l-am scris din Tenerife în anii în care am trăit în arhipelagul insulelor Canare. N-am prins lansarea cărții de acolo, acum recent când s-a întâmplat, dar mă prinde ea acum în Ploiești, orașul în care am trăit până la 18 ani și a copilărit a doua parte din mine. Prima a copilărit în Transilvania, la munte, la Săcele, Brașov, locul de origine al mamei, iar cea dintre în Regat, la deal, la Surani, Prahova, locul de origine al tatei.


Se închide un cerc pe care urma să-l numesc din viitor Drumul Soarelui. În capul meu de atunci era în spaniolă Camino del Sol. Pentru că, până să ajungă la locul și în puterea lui, și soarele are drumul său, unul în care nu știe ce este.


Acest text a avut dorința de a fi și interpretat, dar n-a fost să fie, nu atunci sau nu așa, astfel că deocamdată a rămas împachetat în cuvinte, în cartea pe care a comandat-o soră-mea acum nu știu câte săptămâni ca să-mi facă o surpriză care n-a mai ajuns niciodată. Poate va ajunge de Crăciun, ca să am ce citi sub brad.


Singurele două motive pentru care Ploieștiul mai există pe harta drumurilor mele este faptul că prietena mea cea mai bună Adela este acolo și faptul că orașul e în drum către mama care s-a mutat după pensie peste dealuri. Din oraș natal a devenit oraș de tranzit, dar nu e ca și când l-aș fi simțit vreodată altfel.


Lansări de carte m-au mai prins ca ascultător, dar niciodată ca autor.


Era să se întâmple, cu mult înainte, acum 7 ani în toamna lui 2013, tot într-un volum colectiv, intitulat „Fotografiați de Bresson“ – Cartea povestirilor (pe link e și povestea mea la numărul 38), o carte tribut în română și franceză adusă celebrului fotograf francez, una în care 44 de autori români scriau fiecare povestea închipuită a fotografiei Îndrăgostiții lui Bresson care înfățișa doi îndrăgostiți în trenul de Craiova. Dar cine s-a ocupat atunci de această frumoasă aventură a lăsat căruța în drum și nici că s-a mai uitat careva vreodată în urmă.


N-a fost să fie pe ruta franceză, a fost însă pe cea spaniolă, căci de acolo mi se trage întâmplarea să ajung autor în Poveștile Călătoare, carte pe care Ciprian Apetrei, adunătorul nostru în aceste pagini, o duce în toate colturile Diasporei, având iată, propriul ei drum al soarelui.


lansare-carte-povești-călătoare-în-Ploiești
Lansare carte Povești Călătoare în Ploiești

Acum, în decembrie pe 22, la Muzeul de Artă din Ploiești are loc lansarea și voi fi și eu pe acolo în dublă calitate, de ascultător și autor, pentru că Ciprian mai are în buzunar și cartea lui "Cel de la geam". Văd din postarea lui pe Facebook că evenimentul va fi prezentat de scriitorii Florin Sicoie și Christian Crăciun.


În închiderea lui, acest cerc m-a pus pe două alte drumuri care m-au dus la tribul lui tata, respectiv la doi bărbați cu felul lui de ADN, trib care mi-a spus într-un limbaj pe care nu-l știam dar pe care-l înțelegeam: spune și povestea noastră.


Eu nu fac niciodată ce mi se spune până nu înțeleg de ce, cu ce intenție și pentru ce scop, nici măcar dacă Dumnezeu îmi cere, așa că am întrebat: De ce?


Pentru ca cei cu inimi ca ale noastre, cei ai noștri și copiii lor, să nu mai sufere. Așa mi-au spus.


Și a fost să fie să reușesc să ies la timp din ghemul de emoții în care îmi prinsesem urechile de mulți ani, cu firul roșu în dinți, și să-l așez într-un scenariu de film.


Spun la timp pentru că acum, pe 18 decembrie, se năștea tata și cred că amândoi am vrut ca filmul ăsta să fie cadoul lui. La 59 s-a dus, la începutul unei primăveri, acum ar fi împlinit 69, dar tata nu era genul căruia să-i stea bine îmbătrânit, pentru că nu știa ce înseamnă să umble coșcovit și nici să plece capul în fața ființelor, indiferent cine ar fi fost și de unde ar fi venit.


Ai fi putut spune că era mândru și fără urmă de frică, și clar era și așa, dar mai mult decât atât era foarte independent. Înfrânt fiind uneori și îngropat în genunchi, n-ai fi zis că l-a răpus ceva. Ba dimpotrivă, stătea mai drept ca înainte și îți lăsa senzația că sabia care i-a trecut peste inimă a simțit-o cum simte stânca zgârietura unei furculițe. Motivul pentru care am senzația că nu l-a văzut nimeni și nici n-a știut nimeni vreodată magnitudinea și adâncimea rănilor și durerilor lui, dar toți le-am simțit din plin, iar din motive neînțelese încă până la capăt, încă, pe mine au picat sorții să le simt cel mai mult.


Pe tata l-am simțit cu mine de când s-a dus, iar acum, la închiderea cercului simt că pe aripile acestui film va pleca și el pe propriul lui drum al soarelui. Cred că poate pleca deja, filmul ajungând la suprafața cuvintelor, dar mai stă cu mine, ca să-l facem și ca să-l vizionam împreună. Un proiect cinematografic care mă găsește în puterea mea și despre care voi povesti curând.


Deocamdată ne plimbăm până la Ploiești pe 22 decembrie unde cine dorește să apară, e bine-venit. Și ca să rămână totul parte din poveste, poate că nu e complet întâmplător faptul că lucrurile se întâmplă în zilele Revoluției la Muzeul de Artă care se află pe Bulevardul Independenței 1.

 

Later Edit.


Germeni din vremea poveștii mele călătoare am pus și în primul meu film, The Locationist, o drama-comedie însoțită de documentarul realizării ei, o experiență de 2 ore pe care te invit să o trăiești alături de mine și de oamenii minunați care m-au însoțit în aceasta călătorie. Două povești care se întrepătrund, trei cu povestea din carte, care împreună îți vor schimba starea de spirit și te vor anima :)



23 views0 comments