De la fierbinte la rece. Botezul iubirii adultului copil sau al “prădătorului”.

AUDIO


Experiența personală și statisticile privind bolile psihice și tulburările emoționale m-au adus la constatarea devenită credință că lumea e populată de adulți copii și că nici o terapie de pe Pământ nu va schimba vreodată aceasta realitate a lumii. Terra e populată de adulți raționali cu emoționalitatea copiilor de 5 ani, “adulți funcționali” cum mai sunt numiți azi, oameni care se descurca bine la joburile lor, dar în a căror viață personală domnește haosul, durerea și neîmplinirea.


Primii adulți copii pe care i-am cunoscut au fost proprii părinți și rude. Apoi i-am regăsit printre învățători și profesori. Apoi printre angajatori și șefi. Apoi printre angajați. Apoi printre prieteni și oamenii care mi-au devenit parteneri. Apoi prin personajele care jucau diverse roluri prin mine.


Am înțeles astfel că nu te poți poziționa decât în două feluri față de această stare a lucrurilor, în funcție de destinația la care vrei să ajungi în această viață, în primul rând cu tine: ori nimeni nu e o victimă, ori toată lumea e o victimă.


Ambele mentalități sunt adevărate, doar că una îți indică ieșirea din paradigma victimei și a rănitului etern, iar cealaltă adâncirea în ea. Alegerea îți aparține.


Etichetele pe care științele vindecătoare le pun în fruntea acestor adulți sunt stigme din punctul meu de vedere (borderline, bipolar, schizofrenic, narcisist, psihopat, sociopat etc), pentru că deși le sunt înțelese traumele, vidurile, durerile și mecanismele de apărare și de coping și pentru că la terapeuți ajung doar “victimele” lor, atunci adultul copil este întotdeauna prădătorul, ființa egoistă, seducătoare, fermecătoare, mândră și malefică de care trebuie să fugim, acest drac împielițat care oricum nu va considera și simți niciodată în narcisismul lui că și el are nevoie de terapie, de vindecare.


Astfel că vindecătorii ajung să fie cei care adâncesc fragmentarea și să inducă confuzie, o strategie care dacă ar fi dat vreun rezultat, am fi trăit într-o lume mai vindecată și mai stabilă psihic și emoțional azi, iar terapeuții convenționali n-ar mai fi fost atât de frustrați că lumea consumă enorm conținutul vindecătorilor alternativi și al spiritualiștilor în loc să vină la ei și să se vindece profesional, ei având atestări clinice, diplome și certificate.


Am și văzut pe net că unii clinicieni sunt suparăți rău de tot că n-au dreptul să te ia cu salvarea și să te bage la izolator în cămașă de forță, să te vindece de copilăria minții cu pastileturi din anii ’60 și electroșocuri.


De unde erai deja în paradigma victimei, că altfel n-ai fi ajuns în atâtea relații cu adulți copii care scot untul din tine, lăsându-te cu tot felul de daune psihice și emoționale, după relația cu ei simțindu-te ca un soldat întors de pe front, căptușit bine cu un nou sindrom post-traumatic și alte dezechilibre, ajungi să fii validat oficial o victimă și mai mare, din moment ce celălalt e prădătorul.


Astfel că nu e o vindecare prea aplicabilă pentru viața reală pentru că nu te învață pe tine, ființa curată, bună și nevinovată, cum să lupți cu următorul drac împielițat, deși te lasă cu impresia că acum, vindecat și însănătoșit fiind într-ale percepțiilor și granițelor personale, știi să-i recunoști și să îi eviți. Nu mai accepți tu toate căcăturile și deviațiile comportamentale. Acum ai granițe, limite și îți vrei doar binele. Acum ești o ființă a luminii, ai îmbrățișat iubirea de sine și de aproapele, ești o creatură integrată și lucrezi doar în slujba lui Dumnezeu.


Însă această idee e falsă, pentru că întotdeauna există un drac și mai mare și mai versatil decât ăla de dinainte care îți va apărea în viață și te va călca pe cap și bătături ca să-ți arate noi adevăruri despre cine ești și ce poți, ca să scoată din tine draci noi instaurați în cotloanele tale “iluminate”, ca să îți testeze autenticitatea. Și uite așa, pe principiul cui pe cui se scoate, iată cum și drac pe drac se scoate. Că și în iad se duc lupte de putere, ca și între noi, licuricii de aici de pe Pământ.


Firește că "prădătorul" habar n-are că asta face, că-ți deschide șansa la un gram în plus de mântuire, prins în inerția propriei dinamici, dar în final ăsta e adevărul care rămâne în urma botezului cu o nouă iubire a unui nou adult copil.


Sub sloganul “măi sănătoșilor și bunilor, hai să ne iubim pe sine și pe aproapele și să fugim rupând pământul de cei nesănătoși și răi” s-a umplut lumea de Isuși compromiși și de buni creștini.


Astfel că, sănătos la cap rămâi pe lumea asta dacă înțelegi și accepți că lumea de aici nu e aia din Rai și nici una din imaginația ta. Că aici ești drac și înger în egală măsură, că asta ți-e condiția și că doar tu alegi cine să conducă jocul, când și cum, că n-ai nicio șansă să scapi de întâlniri cu adulți copii.


Sfatul “fugi” atunci când îi spui cuiva sau unui terapeut că ești într-o relație cu un drac mai mare sau mai necontrolat decât tine, cu un “prădător”, este de-a dreptul infantil și lipsit de cunoașterea vieții, dar mai ales de spiritualitate. Ești deja prins în cârlige de toți nervii, doar dacă te miști un pic, te sfâșii singur, nimic nu mai rămâne din tine. Daunele vor fi și mai mari. Ești captiv. Ai fost prins de slăbiciuni ca un milion de pești într-o undiță cu un milion de cârlige. Îți trebuie sute de ore de terapie și bani ca să le descâlcești pe toate, e complet nesustenabil.


“Prădătorul” este o oglindă extraordinară pentru a te upgrada și dezvolta accelerat și exponențial dacă îți folosești captivitatea ca oportunitate și nu ca o criză. Abia aici intervine cu adevărat iubirea de sine și abia într-un astfel de punct înțelegi ce înseamnă ea de fapt. Abia aici îți e testată capacitatea și puterea iubirii și autenticitatea intențiilor și a motivațiilor.


“Prădătorul” îți oferă, inconștient, oportunitatea unică de a te vedea în adâncimi și unghiuri în care nu te-ai fi putut vedea altfel sau pentru care ți-ar fi luat mii de ore și ani de terapii ca să înțelegi mecanica ființei care ești și care este, a vieții și a naturii umane în esență. Îți oferă oportunitatea de a deveni propriul șaman, de a deveni un magician, dacă alegi să folosești marele foc și intensitate cu care vine de obicei la pachet acest botez, acest tip de relație, pentru a-ți accesa puteri pe care nici nu știai că le ai.


Nu ai de ce să fugi și nu ai de ce să respingi adultul copil, aceasta ființă jucăușă și jucătoare perfect lucidă dar cu emoționalitatea copilului de 5 ani. El se joacă cu tine pentru că așa știe să supraviețuiască, iar fuga și respingerea nu va face decât să-l fragmenteze și mai mult, să-i inducă si mai multă durere decât deja poarta în el, să-i confirme și să-i valideze în continuare că doar așa se poate supraviețui, că doar așa poate simți, că omul e o ființă supusă greșelii și mizeriilor și că nimeni nu merită nimic, cu atât mai puțin iubirea lui, pe care de altfel o vei regăsi în formele cele mai frumoase în grija și atenția pe care o are pentru animale și natură, pentru planetă în general.


Nu ai cum nici să-i dai voie să stea lipit de tine și să-ți invadeze viața cum va încerca constant pentru că te va lăsa fără vlagă. Adultul copil nu are limite, nu știe de granițele tale și nici nu-i pasă de ele, nu le vede, la rândul său are cel puțin o slăbiciune pentru tine din moment ce nu te poate lăsa, iar încercarea continuă de a-i opune rezistență și de a regla constant aceste distanțe te va epuiza.


Adultul copil joacă în esență pe cartea mândriei, indiferent ce tactici de manipulare aplică, o experiență extrem de dureroasă din care n-ai unde să fugi, pentru că deja ești în mijlocul ei.


La început te va idealiza, te va pune pe un piedestal și îți va sorbi fiecare vorbă și idee, drum pe care tu ajungi dintr-un salt în vârful lumii și care te va măguli teribil, va face dragoste cu tine ca și când ți-ar fi sufletul pereche pe care îl căutai din toate timpurile și vei simți în sfârșit pasiunea și însuflețirea la care visai de când erai mic, vei simți ca tot, după care te va devaloriza brusc, se va retrage brutal, lăsându-te pradă nimicului, într-un ger care te va băga instant în șoc termic, punct în care mândria ta e provocată la maxim și la fel și marile tale frici: de abandon, de respingere și altele pe care le mai ai, precum și marile tale probleme: codependența, dependențele și altele, rahaturile cu care ne luptăm toți.


Trecerea de la idealizare la devalorizare se întâmplă cu viteza luminii, cum s-a întâmplat și ajungerea în relație. Din motivul ăsta șocul emoțional și psihic pe care-l resimți îl poți percepe ca pe ceva devastator, durerile interne fiind cumplite, ca și când ai fi fost tăiat cu mii de cuțitașe și săbii în felii mărunte, mărunte, mărunte, ca o bucată de parizer.


Când ai ajuns la faza devalorizării trebuie să știi că ai pierdut și să-ți accepți înfrângerea.


La acest punct al relației, interesul pentru tine e zero absolut. Omul ăla nu va mai fi interesat de tine niciodată și chiar dacă ar fi sau ar deveni, rămâne să te întrebi dacă cu adevărat asta ai fi vrut pentru tine și viața ta, pentru că dinamica lui nu va înceta niciodată, oricât s-ar îmblânzi. În această relație nu ajungi unde vrei tu, ci unde vrea adultul copil. Dacă ai scopuri și munci complicate de făcut poți uita de ele, pentru că energia pe care o depui pentru a face față unei astfel de relații îți trage toată seva și vitalitatea din tine, putând foarte ușor să ajungi în ruină sau la balamuc, într-o ruină în care cobori singur pentru că nimeni nu te va însoți în așa ceva.


Nu ai ce schimba aici. Nu ai ce forța. Nu ai ce salva în afara de propria-ți persoană și nici nu e jurisdicția ta să salvezi ceva. Nicio încercare de confruntare nu îți va răspunde întrebărilor și nu te va apropia de adevărul situației sau de normalitatea și predictibilitatea la care speri.


Nu poți nici să-l respingi și să fugi de acest adult copil pentru că e ca și cum ai fugi de tine, te-ai respinge pe tine. Dacă ai ajuns în brațele acestui drac împielițat trebuie să accepți că tu însuti ești un drac împielițat cel puțin la fel de mare ca și el. O încercare de fugă/respingere doar te va fragmenta și mai mult, iar pe el îl va provoca și mai mult să te prindă înapoi în undiță.


Adevărul e că n-ai unde să te ascunzi. În relația cu adultul copil, cu "prădătorul" confruntarea ta nu e cu celălalt, ci cu tine. Nu poți lua nimic din comportamentul lui față de tine la modul personal.


Adultul copil prin tacticile lui induce durere și el știe foarte bine ce face, este o creatură lucidă. Se hrănește din durere. E drogul lui. Ceva ce poți vedea cu ușurință în viața lui și în relațiile lui, multe în paralel cu tine. Nu uita, tu ești doar o altă opțiune, iar dacă ai ajuns la devalorizare cel mai probabil o altă opțiune s-a ivit deja în viața lui sau era acolo dar tu habar n-aveai, doar că i s-a schimbat dinamica.


N-ar trebui să te miri dacă afli că se droghează la greu, bea de rupe sau își umple vidurile cu substanțe, sex redundant și altele ce mai fac oamenii când nu mai știu ce altceva să facă sau nu mai pot să facă altceva.


Apariția unei noi “victime” pe radar e o mare oportunitate să scapi din lesă, pentru că “prădătorul” nu mai e atent la tine, ci la noua cucerire sau recucerire. În loc să fii gelos, să dezvolți gânduri obsesive și să cazi în plasa mândriei, apucându-te să îl provoci și să demonstrezi că tu ești o opțiune mult mai ofertantă și să începi să joci tot felul de roluri demente, mulțumește vieții că ți-a dat o scăpare și fii recunoscător “competiției”, dar ai și compasiune pentru “oponentul” tău pentru că-l vor aștepta aceleași dureri prin care ai trecut și încă treci și tu. Ai compasiune și pentru "prădătorul" tău pentru că pe ruta asta poate întâlni un "prădător" mai mare ca el care-l poate devasta de-a dreptul. Felul în care acești oameni își trăiesc viața e unul foarte periculos pentru suflet. Și al tău și al lor. Nimic nu funcționează unilateral pe lumea asta. Orice faci sau nu faci când e de făcut are consecințe.


Nu știu dacă ai observat, dar când te rogi pentru adevăr și iubire îți răspunde “dracul”, nu Dumnezeu, cu Dumnezeu doar treci și integrezi ce ți se arată, cu Dumnezeu doar adaugi la adevărul și iubirea care ești.


În faza asta începe ghosting-ul total sau parțial, cel parțial fiind cel mai dureros (dispariții bruște din peisaj, schimbarea abruptă a dinamicii comunicării și a relației alternate cu întoarceri la fel de bruște ca și când nimic nu s-a întâmplat).


Provocarea ta este acum: cum să mă eliberez fără să distrug pacostea asta de om, dar mai ales fără să devin eu una?


Dacă încă mai suferi de sindromul salvatorului, îți va da de furcă întrebarea asta pentru că vei fi tentat constant să tolerezi toate deviațiile adultului copil în numele iubirii, spunându-ți narațiunea că tu nu vrei să creezi o traumă și mai mare în el, că nu vrei tu să fii ăla care rănește și că dacă nu prin iubire si toleranță ne ajutăm și vindecăm unii pe alții, atunci prin ce? Și uite așa tu te adâncești și mai mult în durere, marea ta dependență, intri în dinamica căderii tot mai adânc, cealaltă mare dependență a ta, și îți provoci daune emoționale și psihice tot mai mari, riscând să înnebunești de-a dreptul, să te îmbolnăvești nasol sau chiar să mori. Totul în numele a ceea ce ai determinat tu că înseamnă iubirea și ignorând faptul că dacă ai fi fost egal în inteligență cu iubirea, cu Dumnezeu în esență, n-ai fi ajuns într-o situație atât de dureroasă, pentru că de când e iubirea o poveste despre suferință?


Aici ți se testează asumarea condiției. Dracul și îngerul care ești. Iar dacă ți-ai asumat autentic această condiție, știi deja că și dracul și Dumnezeu lucrează cu materialul clientului. Că viața lucrează cu materialul clientului. Că există o colaborare între rău și bine, între lumina si întuneric, ca o taină, greu de pătruns pentru noi.


Aici se aplică tehnica din Scripturi “fii alb ca porumbelul și viclean ca șarpele”, înțelept în esență. Alb la inimă și în intenții, dar cu mintea trează, ageră. Nu ca să nu provoci daune, unele sunt inevitabile, ci ca să te aliniezi la ordinea lucrurilor și să înveți cum să navighezi prin ea fără să provoci stricăciuni sau să reușești să creezi mai multă valoare decât stricăciuni, mai multe plusuri decât minusuri.


Nu lăsa perfecțiunea, această mare Fată Morgana să te strivească, intimideze sau încetinească, vei greși continuu, așa înveți, iar cu adultul copil vei face o mie de erori și vei nimeri pe lângă până îți vei rafina tehnica și ființa, vei fi umilit și smerit constant, mândria/orgoliul te va durea de nu vei ști cum te cheamă în unele zile. Însă e o durere busolă, te ajută la orientare, așa știi că mai ai de rafinat, că relația ta cu orgoliul trebuie îmbunătățită. Așa înveți să te predai ființei care ești, să ai încredere în tine cu adevărat, să te încarci în designul ființei care ești. Nimeni n-a primit un manual cu instrucțiuni la intrarea în viață, învățăm trăind. Nu ai de ce să simți rușine și vinovăție pentru nimic din ce ești și din cât de tare i-ai rănit la rândul tău pe alții până să te mai dezmeticești, atâta vreme cât ești o ființă asumată. Ființele asumate sunt pregătite pentru consecințe și reparații, sunt creaturi care investesc în responsabilitate.

Ordinea lucrurilor cu adultul copil este că el se hrănește din durerea ta, iar dacă ai ajuns în fața unuia în care oglindirea e cu rezoluție ultra HD, înseamnă că se hrănește și din durerea lui, conexiunea fiind foarte puternică, cordonul dintre, un canal energetic deschis. Când îți provoacă ție durere, își provoacă și sieși. Când tu îngenunchezi de durere, îngenunchează și el.


Cum tu nu-l mai suporți, nu te va mai suporta nici el. De la o atracție inițială peste măsură, se ajunge repede la o respingere peste măsură.


Astfel că pivotarea lui către alte opțiuni e cât se poate de naturală. Vrea ceva mai easy going, mai respirabil, să se mai și distreze, să scape de durerea asta. La fel și tu. Însă cumva nimeni nu-și poate elibera gândurile și simțirile de celălalt. Cum spuneam, viața lucrează cu materialul clientului, și oricare ar fi intențiile și motivațiile inițiale, rar ajungi unde ai calculat sau credeai dacă nu ești încă suficient de limpede sau dacă n-ai împlinit acest proces. Nimeni nu poate fugi nicăieri, oricât ar încerca.


Dacă s-a ajuns la această mare întâlnire în care "prădătorul" începe să ezite, trebuie să știi că iubirea a intervenit în ecuație.


Asta înseamnă că în sfârșit ești în postura de a alege. Te-ai eliberat, slăbiciunile nu-ți mai sunt vulnerabilități, sunt noile tale puteri.


Tehnica mea de eliberare din relațiile cu adulți copii e să dau Cezarului ce-i al Cezarului, o tehnică pe care a predat-o Isus.


Știind că “prădătorul” cerșește de la mine o reacție prin tacticile constante de creat durere, în principal una de nemulțumire, îi dau reacția pe care o așteaptă. Pentru că știu că asta e un mare turn off pentru el, dar și o apărare a integrității mele pentru că îi comunic clar ce nu accept, acționând în același timp în sensul propriilor cuvinte, până aliniez perfect gândul, cuvântul cu acțiunea. În felul ăsta știu că mă va abandona repede și eu pot ieși din colivie pe ușă, fără să fiu nevoită să sparg yala sau să mă fac bucăți zbătându-mă în cârlig sau lăsând hălci din mine printre gratii.


Dacă e într-un raport în care crede că eu i-aș putea fi rampă într-unele sau altele și ține prea aproape pe flancul ăsta, îi ofer ce știu că are nevoie pentru a sta liniștit și fără grijă, dacă pot și dacă e pretabil, dacă se oferă oportunitatea. Nu-l pedepsesc în planul unde eu am ascendentul de putere pentru planurile în care el a avut/are ascendentul de putere, doar pentru că n-au ieșit lucrurile cum speram sau voiam eu. Îi rămân prietenul de care are nevoie, fără a transforma relația într-o falsă prietenie. Însă nu e un gest de generozitate din partea mea, ci unul ce ține mai degrabă de pragmatism, pentru că și eu am nevoie de bagajul lui de cunoaștere, aptitudini și posibilități. E o chestiune tranzacțională asumată, atunci când rar se întâmplă să se amestece planurile. Ecuații complicate, de altfel.


Astfel “prădătorul” nu mai e tentat de persoana mea și nici nu va mai depune eforturi să-mi slăbească puterile, pentru că știe că dacă eu cad, cade și el.


La punctul ăsta al aventurii noastre împreună știe deja că orice ar face eu nu pot cădea decât de mâna mea. A luptat mult să-și câștige locul ăsta în viața mea, nu va vrea sub nicio formă să renunțe la el. E mecanica puterii și dinamica vieții la mijloc. O singură acțiune deschide un front si pornește o inerție.


Adultul copil e o creatura condusă de mândrie, o marionetă a propriei mândrii.


La apariția competiției sau pivotarea ta către alte destinații, pierderea coroanei se resimte foarte brutal și dureros la nivelul ființei adultului copil. Asta e iar un punct periculos pentru că copilul adult va fi tentat să-și scoată artileria grea și să încerce o recucerire și o va face într-un fel în care să se asigure că nu dă greș. Nu uita că și el îți știe toate mecanismele și că a crescut odată cu tine din chimia relației.


Asta e o rundă foarte interesantă în care ai ocazia să afli cât ai crescut de fapt, cât de bine ti-ai cristalizat dorințele și obiectivele pentru viața ta și cât de bine îți ții caii.


Scopul recuceririi nu e pentru a te păstra, ci pentru a scăpa de competiție, pentru a-și revalida puterea și controlul asupra ta și asupra relației, va sta "cald" cât e necesar si până se asigura ca totul e sub control, după care își va relua dinamica.


Dacă printr-o minune chiar te iubește, ecuația se mai complică cu șapte sute de straturi, pentru că vei avea o alegere extrem de grea de făcut, iar până să o faci trebuie să-l treci prin multe botezuri, conștient fiind că natura îi permite să treacă prin orice până te va convinge, după care iar își va relua dinamica. E o relație care necesită extrem de multă muncă și trebuie să te clarifici dacă vrei și dacă poți să te înhami așa ceva.


Dacă vrei să-ți rămână, asta e, îți asumi ce e de asumat, măcar acum știi cum să joci. Dacă nu vrei să-ți rămână, aplici din nou tehnica Cezarului, îi spui ce vrea să audă, că nimeni nu se poate compara cu el, ceea ce e și adevărul, e unic în viața ta, doar că tu nu te cramponezi de asta, ci îți vezi de viață mai departe cu alți unici, din multele miliarde care există pe planeta noastră.


Dacă a fost iubire și a negat-o sau s-a lepădat de ea, cum facem de obicei când ni se arată iubirea, speriindu-ne de moarte, ăsta de obicei e și punctul în care poate vedea că de fapt a pierdut și poate vedea și ce și pe cine a pierdut. Ăsta e punctul trezirii lui din dinamica cea nefericită, când realizează că de fapt ai scapăt din lesă acum o mie de ani, că nu mai ești de o eternitate unde te știa pus bine la colecția fluturilor prinși cu bolduri în perete. Ăsta e punctul când în sfârșit te poate vedea și poate vedea mai larg și mai limpede în mecanica vieții și a lumii. Când în sfârșit își primește și mândria ta partea.


Prin tehnica Cezarului, îi proiectez în esență imaginea care știu că-l va decupla energetic de la mine, natural, fără durere, pe limba și în legea lui. Stopez accelerat dinamica durerii de ambele părți și vampirizarea energetică, iar eu pot folosi liniștită intensitatea relației și oglinda cu care am rămas pentru propria creștere și explorări interioare și exterioare. Focul dintre noi îmi devine combustibil, o putere pe care o folosesc pentru catapultare, nu pentru pârjol sau rampă pentru ajungere pe talpa iadului.


Dacă accepți realitatea lumii în care trăim și tai cordonul idealizării, proiecțiilor și al lumilor din imaginația ta care n-au existat niciodată și nici nu vor exista, atunci trebuie să accepți că toți suntem într-o măsură mai mare sau mai mica adulți copii, draci împielițați, prădători.


E bârna din ochi pe care suntem constant provocați să ne-o scoatem, iar unul din marile roluri ale "prădătorului" mai mare ca tine, mai însetat și mai înfometat de iubire de fapt decât tine, este să ți-o arate, să îți arate ce nu poți vedea singur.


Oricât de rău ar suna pentru un om bine bătut în cuiele mentalității de victimă, în felul lor agresiv și lipsit de empatie, compasiune și grație, prădătorii sunt mântuitori.


Tu decizi ce rol îi dai “prădătorului” în viața ta, acestui mare jucător și cum alegi să joci.


Dacă îți activezi bunul simț și încetezi cu critica, judecata, nemulțumirile și plângerile de milă, captiv fiind în mrejele adultului copil, trebuie să accepți că la unele capitole e mai mult decât tine, mai inteligent decât tine, pentru că dacă n-ar fi fost așa, tu n-ai fi ajuns din nou “victimă”.


Trebuie să-i dai ce-i al lui, să-i recunoști calitățile. E un alt Cezar din viața ta. E un leu cu care merita să te antrenezi. E cineva de la care poți învăța puteri și aptitudini noi care să te ajute să cucerești înălțimi noi, să navighezi mai bine în viață și în lume, să crești accelerat, să îți amplifici exponențial puterea, viteza și precizia pentru ați atinge scopurile și obiectivele.


La început e o experiență foarte dureroasă, pentru că îți face mândria praf. Nu ai cum scăpa de mândrie, însă această durere îți indică faptul că îți poți schimba relația cu ea. Nu îți poți distruge orgoliul, nu îl poți muta de unde e, pentru a vedea cu mai multă claritate adevăruri și pentru a ți le putea asuma și integra instant. Poți însă să te muți tu pe tine în alte unghiuri, să-ți schimbi perspectivele, să ai o discuție onestă cu mândria ta și să negociați o relație din care și tu și ea să câștige, sa nu îți suprimi frustrările ca să ajungă în cele din urmă să te domine, așa cum se întâmplă cu orice adevăr despre tine pe care îl suprimi.


Iar dacă privești mândria și ca pe zidul gros care-ți înconjoară inima, atunci vei vedea că durerea dintr-o astfel de relație este o binecuvântare deghizată pentru că îl sparge și astfel se creează posibilitatea deschiderii inimii, sfârșitul ciclului felului de durere care te devastează și începutul unei noi vieții mai aproape de adevăr și iubire.


Îți poți simți “prădătorul” ca suflet pereche, flacără geamănă, omul la care ai visat de când erai adolescent și pe care l-ai așteptat și căutat o viață, iubirea vieții tale și câte și mai câte.


Poate chiar să fie adevărat. Nimeni nu-ți poate nega sau invalida simțirile, nimeni nu știe cum funcționează real nevăzutul acestei vieți. Însă e irelevant. Toți oamenii ne sunt așa ceva într-o măsură mai mare sau mai mică. Iar asta nu înseamnă decât că dacă acest fel simțire a apucat să existe, înseamnă că există simțiri și mai mari, oameni și mai mari, posibilități și mai mari. Aceasta nouă întâlnire e doar un nou început. O altă piatră de hotar în economia vieții tale.


Cu fiecare adult copil îți șlefuiești din ce în mai mult măiestria de a fi și de a trăi viața.


Trebuie să purtăm recunoștință acestor oameni și acestor întâlniri marcante pentru că fără intensitatea pe care au adus-o în viețile noastre nu ne-am fi putut catapulta la adâncimi și înălțimi atât de mari.


În esență sunt doar ce erai și tu până la ei, oameni ai căror inimi încă nu s-au deschis, oameni care s-au rănit sau au fost răniți prea adânc pentru structura lor emoțională și psihică, oameni care ar face orice și ar trece orice limită pentru a nu mai suferi vreodată. Adultul copil e cineva căruia îi e frică să-și arate părțile frânte și rupte din el, Frankenstein-ul care este pe dinăuntru, de frică că nu l-ai putea iubi sau că te-ar putea răni și mai tare cu propriile-i adevăruri. Cum ne e frică la toți într-o măsură mai mare sau mai mică.


Când ajungi în fața un astfel de om și accepți intrarea într-o interacțiune cu el la nivel personal, trebuie să accepți din start că inițiezi o călătorie a adevărului care poate duce oriunde și rareori sau niciodată la ce ai spera și aștepta tu.


Oricât de echilibrat te-ai considera până la acest punct, trebuie să accepți din start posibilitatea că tot ceea ce el proiectează pe tine și tu pe el pot fi distorsiuni, iluzii, frânturi de adevăruri și alte ingrediente din zona confuziei, sabotajului și autosabotajului.


Trebuie să-ți asumi din start pierderea acestor oameni din viața ta. Trebuie să le fii ca și când i-ai pierdut deja. Doar așa intri liber din start în poveste și îți poți asuma orice durere și orice s-ar întâmpla.


Firește, poți să alegi să nu dai curs poveștii. Având în vedere statisticile și pandemia de "prădători" care a explodat odată cu pandemia covidului, va trebui să zici PAS la foarte multe astfel de întâlniri și vei ajunge să nu mai trăiești nimic cu nimeni sau dimpotrivă, să-ți umpli viața de aventuri, un drum lin către promiscuitate și alte feluri de rătăcire.


Însă dacă pici în tentația izolării, e o frică în sine, îți blochezi învățarea și creșterea, te privezi de viață în esență. Cum și “prădătorii” autodistructivi ajung să facă, nedorindu-și să mai rănească pe nimeni. Pe ruta asta a fugii unii de alții formăm o lume plină de oameni deconectați de sine și unii de la alții. Iar asta e o durere și mai mare.


Fără ființele fabuloase care au fost "prădătorii" mei aș fi rămas un șoricel etern speriat de umbra lui. Aș fi rămas pe vârful unei pietricele crezând că stau în vârful lumii. O imbecilă care s-ar fi rugat etern la Dumnezeu să-i împlinească visele și dorințele în lipsa ei din joc și de la joacă, să-i aducă binele, fericirea și împlinirea la ușă, în stil home delivery cum aduc curierii pizza. Însă până și pe ăia îi suni, faci ceva și îți asumi riscul ca micul curier care îți sună la ușă să fie un terorist.


Dacă vrei să intri în energia regală a ființei care ești, a leului, trebuie să-ți asumi și starea de paj la care te poate aduce un adult copil pentru o vreme, e o smerire necesară pentru a accesa în siguranță noi niveluri ale puterii interioare și ale puterii dacă joci și rol de lider în tribul tău, fie că ai ajuns sau nu încă la el. Autenticitatea îți e constant testată si încercată de astfel de întâlniri, din ce în ce mai rafinate, pe măsură ce crești și urci. Pe unele le vei câștiga cu mai multa gratie, pe altele cu mai puțină, altele te vor înfrânge pur și simplu. Așa se întâmplă viața când ti-o asumi și alegi să o trăiești.


Decepția există peste tot, inclusiv sau mai ales în tine. Dacă vindecarea și terapiile nu te ajută să vezi ca scanerul prin ceața ei, prin fumul iluziilor și să joci în sala oglinzilor, nu e bună de nimic, pentru că nu te ajută să supraviețuiești acestei lumi și cu atât mai puțin să te împlinești în ea.



Subscribe to connect and to get the latest posts and news.

Thanks for submitting!