woman-traveler-from-dreams-to-films-ink-artwork.png

My trips from dreams to films.
if my life was a painting or a comic book...

  • Georgia

Am rupt-o cu jumătățile de măsură și m-am urmat. Apoi am auzit că sunt aprigă și contondentă.

Postare dedicată tinerilor. Si adulților încă tineri.


În toate pătimind necaz, dar nefiind striviți. Lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți. Prigoniți fiind, dar nu părăsiți. Doborâți, dar nu nimiciți. (Corinteni)

Sunt etichetată ca fiind aprigă și contondentă de când aveam 20 de ani de către teoreticieni academicieni, birocrați, privitori pasivi, manipulatori și conducători cu etică discutabilă pe care i-am tot întâlnit prin fruntea unor diverse afaceri sau organizații, iar în subtext simt mereu un ton care ar trebui să mă facă să mă simt prost, rea, defectă sau mai puțin decât sunt.


Nu mai țineam minte cu precizie ce înseamnă de fapt cuvântul contondent, așa că mi-am aruncat o privire în dicționar:


CONTONDÉNT (Despre obiecte, corpuri): Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare.

Și dacă tot eram la dicționar m-am uitat și la cuvântul aprig.

ÁPRIG/Ă: 1-2. Lacom, hrăpăreț. 3. Neîndurător. 4. Irascibil. 5. Impetuos. 6. Grozav. 7. (D. animale) Sălbatic. 8. (Fig) Aspru. 9. Puternic. 10. (Fig; d. conformații ale naturii) Primejdios. 11. Cu toată puterea, cu impetuozitate, cu strășnicie.

Da, este adevărat, sunt contondentă. Foarte contondentă, chiar.

Da, sunt aprigă - în parte, din perspectiva oamenilor care cred că lumea lor e lumea.


Dar hai să-ți spun și de ce.


Îți las câteva studii de caz din arhiva mea ca să înțelegi de ce dacă nu ești așa, te distrug oameni violenți de la durerile confuziei și intenții tulburi, ajungând să te îmbolnăvești, să te ruinezi și să te muți la psihiatrie.


În toate cazurile, fără nicio excepție, hoțul a strigat hoțul și demonul a strigat demon, iar cât mi-a luat să scot adevărul la suprafață, lumea care-mi popula viața s-a îndoit de mine, nu de prădător, lucru care o vreme m-a afectat, resimțindu-l ca pe o nedreptate, până am învățat că lumea nu contează. Așa cum vei învăța sau îți vei aduce aminte și tu până la sfârșitul acestei postări.

 

Cazul “permisul cu oțet”: permis luat + amendă pentru că la aparat a ieșit un strop de alcoolemie de la o salată cu oțet


Acum câteva luni prietena mea medic a fost oprită de către poliție pentru controlul actelor, era undeva după miezul nopții și tocmai plecase de la cabinet. I-au pus și aparatul și a ieșit o alcoolemie de 0,000… nu mai știu cât.


Doctoresa nu băuse nimic, dar mâncase pe la prânz o salată cu un strop de oțet. Le-a spus domnilor că trebuie să fie o greșeală, dar dânșii au spus că-și fac datoria și că dacă așa arată aparatul, aia e. După ce i-au făcut procesul verbal, au întrebat-o cu ce se ocupă.


- Păi de ce nu ne-ați spus doamnă că sunteți medic?

- Păi v-am spus că n-am băut nimic. Nu asta m-ați întrebat? Mă credeați doar dacă vă spuneam că sunt medic?


A venit necăjită foc să-mi spună că a rămas fără permis și cu amendă de plată. Că i se pare o mare nedreptate, un abuz, o exagerare. Zilele treceau și frustrarea nu-i mai trecea.


Suni avocatul și contești. Polițiștii și-au făcut treaba. Sau nu te mai plângi și îți asumi. Că e exces de zel e o altă discuție, tehnic vorbind și-au respectat protocoalele. Decide-ți calea acum, nu mai târziu și nu mâine. Acum în minutul asta. Îi zic.


Îmi zice că nimeni nu câștigă, sistemul e cum e, corupția e mare, nu are rost. Și că eu prea sunt presantă. Placa clasică pe care o aud de fiecare dată când se întâmplă ceva și omul își caută scuze ca să nu acționeze, dar îmi pierde mie timpul cu povești.


Zic bine, dacă așa zice lumea și tu ai concluzionat că ce zice lumea e adevărul și nici să încerci nu vrei, dacă insiști atât de tare să nu-ți exerciți drepturile, baftă în viață în continuare. Ți-ai făcut calculele cât te costă de fapt să nu acționezi? Costurile cu restricționarea mobilității?


Ajuta-mă tu, zice. Zic, păi te-am ajutat, ți-am spus ce trebuie să faci și cum.


Tulburată de stilul meu contondent, cuvânt care începe să-mi placă tot mai mult repetându-l și înțelegându-i într-un târziu și efectele pozitive, într-o pauză între pacienți a pus mâna pe telefon, a sunat avocata. A făcut contestație, a câștigat, și-a recuperat banii și permisul, plus cheltuielile de judecată. Pe scurt, a ieșit din mentalitatea de victimă și din cea în care adevărul lumii e adevărul. Cel puțin la un capitol. 100 de ședințe de terapie n-o aduceau în punctul ăsta cu o viteză atât de mare cum a adus-o acțiunea.


Breaking news: nu trăim într-o lume ideală din imaginația noastră unde nu se întâmplă nimic. Pierzi când nu faci nimic și doar te lamentezi. Iar când te lamentezi pierzi și timpul și energia altora. Devii o ființă poluantă și tot mai slabă. Devii un facilitator al răului, un susținător activ al slăbiciunilor sistemului, nu întărești cu nimic sistemul.

 

Cazul “beton borș”: am comandat ciorbă de 10 lei și am primit zeamă de 2 lei la același preț


Cu ani în urmă am avut o serie de litigii cu o firmă de beton reprezentată de casa de avocatură a ministrului secretar de stat de atunci. Îmi facturaseră și eu plătisem marca de beton comandată, dar când am făcut teste a reieșit faptul că îmi trimiseseră o marcă inferioară, implicit cu mult mai ieftină. Ei voiau să le dau banii de pe facturi, eu voiam să-mi dea ei banii de pe diferențele de preț.


O nerespectare integrală a contractului care se traduce în Codul Penal prin cuvântul înșelăciune, un cuvânt care face un prădător să se simtă foarte jignit, situație pentru care m-am luptat la început în civil ca să recuperez diferențele de preț. În penal n-am mai ajuns pentru restul prejudiciilor, pentru că între timp, din alte mizerii în care intrase, patronul s-a spânzurat și firma a intrat în faliment.


Un alt patron care s-a ocupat numai de prostii și care odată prins, bang, își zbura creierii, se spânzura sau se arunca de la etaj ca să nu facă închisoare. Mai auzisem de câțiva, urlând șocați că ceea ce ei fac nu este ilegal sau că n-au știut sau alte explicații ce țin de psihiatrie, distrugând cu acțiunile lor destine întregi și tâlhărind banii publici.


Cum auzeau avocații la care mă duceam cine îi reprezintă pe oponenții mei și care e speța, cum dădeau bir cu fugiții. Până când s-a găsit o avocată care nu s-a lamentat și și-a făcut meseria. Am făcut o strategie de apărare și una de atac, s-au făcut expertize, am câștigat.


Aici am câștigat doar diferențele de preț, instanța n-a considerat că banii mei care stăteau în contul hoțului de vreo 5 ani merită să primească dobândă și penalități. Domnii aveau multe contracte cu statul și erau clienți fideli ai instanțelor, falimentau SRL-uri pe bandă rulantă prin toate județele.


Mi-aduc aminte o replică hilară a răposatului, Dumnezeu să-l ierte, când am încercat o mediere: “Eu nu stau la discuții cu SRL-iștii!”, iar apoi către secretara care tremura de frică “Ia scoate-i tu acum dosarul lui asta, hai acum scoate-l!”.


M-am simțit foarte bine când am câștigat, pentru că ei au luptat cu tancurile și eu cu praștia. Până am plătit avocata a durat nu știu câte luni, nu aveam bani nici să-mi cumpăr pâine, mâncam grâu dintr-un sac pe care-l luasem de la mama.


Dar cel mai mult m-am bucurat că am supraviețuit, pentru că niciun pronostic nu indica o șansă de succes, cu atât mai puțin de supraviețuire. Pierdusem tot deja până la momentul ăla, și casa și mașina și ce bani mai aveam, și culmea, tot cei care aveau de toate se aruncaseră singuri în aer ca să ajungă mai repede pe lumea cealaltă, or fi crezut ei, eu cred că s-au întors aici s-o ia de la capăt în condiții mult mai nasoale.

 

Cazul “expertiza avion”: când instanța a preluat copy-paste rezultatul unei expertize măsluite, pentru că dacă așa zice expertul, așa e. Obiecțiunile contează aleator.


În 2010 când lumea sărăcise de la criză și treaba nu era deloc roz, un subcontractor dintr-un proiect care se încheiase cu un an în urmă m-a dat în judecată pe niște devize semnate doar de el, ca să mai ciupească niște bani necuveniți, un obicei de-al lui pentru care îl și dădusem afară din proiect.


A mituit experta contabilă să măsluiască expertiza ca să inventeze o datorie. În timpul expertizei, având și studii de specialitate pe lângă practica mea de management, i-am atenționat că au rămas extrase de cont și acte pe care nu le-au luat în calcul. Experta obraznică mi-a spus că dacă va avea nevoie de clarificări, mă va întrebă.


M-am dus la CECCAR (Corpul Experților de care aparțin contabilii, echivalentul Baroului pentru avocați și al Colegiului Medicilor pentru medici) să fac plângere împotriva expertei corupte pentru că încălcase codul de etică, N standarde și legi și să cer auditarea expertizei care îmi scosese firma datoare la hoțul de subcontractor. Acolo secretara m-a privit ca pe un extraterestru, nu se mai făcuseră cereri de genul ăsta.


După o lună am primit hârtie de la ei prin care s-a constatat că plângerea mea e întemeiată, că experta nu respectase legile, calculele ei erau greșite, expertiza trebuie reluată și că acest caz se va supune comisiei de etică. Ceea ce s-a și întâmplat, experta fiind penalizată.


Aici doar am scos adevărul la suprafață, la capitolul dreptate am pierdut, pentru că instanța din recurs (Înalta Curte în cazul ăsta, cea cu 5 judecători) nu a vrut să-mi ia hârtia în calcul pe motiv că nu am depus-o în apel, deși în apel nu aveam cum să o depun pentru că nu primisem încă răspuns și nici amânarea procesului până la sosirea hârtiei nu mi-a fost aprobată pe motiv că vreau să tărăgăn procesul. Judecătorul din apel era neam cu subcontractorul. Oraș de provincie, mulți fini și nași. Ne-a trimis acasă de cum am început să ne ținem pledoaria. Două secunde ne-a lăsat să ținem gura deschisă, cât am respirat.


Datoria aia falsă n-a mai avut norocul să o mai vadă niciodată subcontractorul. A murit și el. Și-a făcut o tumoră în cap și în câteva luni s-a curățat. RIP.


M-a frustrat să nu mi se facă dreptate și ideea unei datorii false rămase în vigoare, dar m-a răcorit suficient adevărul, cât să nu las frustrarea să mă acapareze. Apoi când am văzut cum lucrează universul și ce-și fac oamenii cu mâna lor, prin felul în care aleg să facă lucrurile și să-și zdrobească sufletele, m-am liniștit de tot.

Când furi de altul, de la tine și dintr-ale tale furi.

 

Cazul “o producătoare de film șmecheră”: la început a vrut să-mi micșoreze onorariul în mijlocul contractului pentru că gestiona prost banii și aruncase proiectul în criză, apoi să nu mă mai plătească deloc.


Într-una din întoarcerile mele în țară am intrat în producția unui film care mai apoi a luat și un mare premiu, un premiu înghițit de industria de pe aici, dar un film care n-a plăcut nimănui din toți oamenii pe care i-am întrebat. Tăceau și plecau capul.


Producătoarele făceau lucrurile foarte neprofesional, dar mi-am zis că sunt tinere și începătoare și asta e, trebuie să am toleranță, nu are cum să fie doar vitriol. Se țineau numai de intrigi și de telenovele. Colega mea care mă introdusese în producție a fost atât de revoltată pe nedreptățile pe care le făceau încât pentru prima oară în viața ei s-a retras dintr-un proiect.


După o altă criză pe care au creat-o și pe care mi-au pus-o mie în cârcă, m-au chemat să mă concedieze și să-mi spună că nu-mi mai dau banii datorați pe munca deja prestată. Se comportau ca psihopații. Simțeau plăcere exercitându-și în sfârșit micul lor ascendent de putere, putere peste nimic. Eu le-am ascultat și am ieșit.


Doar că, viclene cum erau, m-au concediat pe vorbe, nu și în scris. Le-am cerut că până ajung acasă să primesc în scris decizia de reziliere a contractului și motivele.


N-au vrut să trimită, pentru că nu exista niciun motiv. Ce voiau, însă, era să creeze un motiv. Pe vorbele lor eu trebuia să nu mai vin la muncă și nevenind, iată motivul.


Nu le-a mers. Am făcut eu notificarea pe baza discuției avute și le-am dat termenul din contract să facă plata banilor pe muncă deja prestată, altfel se vor vedea avocații la judecătorie. Nu au făcut. În conversațiile noastre puneau și avocatul lor în Cc pentru intimidare, avocat care le învăța cum să mă atace și cum să-și măsluiască cuvintele, dar care nu scotea un sunet pentru că știa că am dreptate, că ele n-au un caz și risca să se aleagă și cu o plângere la Barou.


Am făcut dosarul de acțiune în justiție și un deviz cu cât îi va costa dacă nu plătesc acum (o chestie pe care eu o fac înainte să intru în judecată, evaluez costurile procesului) și gata, n-am mai apucat să-l și introduc în instanță, totul s-a rezolvat când au văzut că nu sunt genul care doar vorbește.


Nu aveau cum să mă elimine de pe generic pentru că erau finanțări la mijloc și nu te poți juca cu hârtiile cum vrei tu. Ani mai târziu, când a avut loc premiera filmului în România și când au strigat echipa pe podium, așa cum se obișnuiește, deși fusesem manager de locații, m-au strigat ca asistent de locații. Atât le-a dus capul. Mica lor răzbunare la care doar am râs. Mi-am exercitat dreptul până la capăt și m-am dus pe podium. Recunosc, să le văd grimasele de ciudă de iritare de aproape mi-a făcut plăcere.


Aici am câștigat cap-coadă, dar a fost cea mai urâtă producție de film la care am participat vreodată. Toate dintre cele românești (film si tv) sau în care români conduc au fost urâțele, din motive similare, dar asta a luat coroniță.

 

Cazul “cine nu e cu noi în barcă să înoate”: prieteni deviați de la putere și bani


În alt an, dintr-o prietenă din facultate pe care o știam om normal a ieșit personalul parvenit, după ce a dat de îmbogățire prin furturile în tandem cu soțul dintr-un studio de film, între timp mort și reînviat. Studioul.


Mă rugaseră să-i fac un diagnostic la departamentul lui, eu neștiind telenovele din spate și că ei de fapt urmăresc ca prin ce găsesc eu să șantajeze conducerea și el să preia funcția de COO (Director operațional).


Soarta a făcut că CEO de atunci, o tipă de vârsta mea, să-mi propună mie această poziție, treabă care mi-a aruncat prietena într-o criză de nervi de a ajuns și la spital o noapte sau două și pe amândoi într-o criza de nebuneală, dându-mi țeapă cu banii datorați sub sloganul “Cine nu e cu noi în barcă să înoate”.


7500 Euro m-a costat această prietenie, iar pe ei un teanc de dosare penale și confiscarea averii, câțiva ani mai târziu când s-a declanșat o operațiune de control din partea autorităților la acest studio. S-a făcut multă închisoare pe acolo, nu știu dacă și ei au făcut, nu mai era o știre de interes pentru mine, plecasem deja din țara veverițelor violente, știu doar că erau cu dosar penal și cu datorii cât nu le vor ajunge multe vieți de acum înainte să le plătească. Învățătură: nu fura mai mult decât știi că poți da înapoi.


Tipa CEO am mai reîntâlnit-o în timpul anchetei prin niște producții și când m-a văzut prima oară, s-a nimerit ca ea sa-mi deschidă ușa, am zis că l-a văzut pe dracu’. Ea nu mă întrebase niciodată nimic, așa că îmi închipui că îmi crezuse oponentul când, ca să nu-mi mai dea banii și să nu mă cheme la raportare, o fi inventat vreo telenovelă dementă. Rău a făcut, de sus a căzut. Putea să nu cadă, nu părea fată rea, doar arogantă și fără suficientă experiență cu păienjenii și viespile.


Am avut inspirația să refuz oferta ei de director operațional. Daca n-aș fi refuzat, ajungeam și eu în barca lor. Aia în care nu eram și la care ar fi trebuit să ajung înot.


O poveste din care am rămas cu munca neplătită, dar cu care bani consider că mi-am salvat integritatea și poate și libertatea. Cine știe în ce paianjenișuri demente aș fi putut pica la ce cuibar era acolo.

 

În loc de final


Mai am multe povești care par SF pentru oamenii de pe marginile vieții, dar poate într-o continuare, altă dată. Câteva s-au întâmplat după filmul de scurtmetraj Articolul 22 care conține esențele mele și pasiunea mea pentru etică, un film destul de vizionat în mediul online. Văzând că un om poate scrie genul ăla de text, doar nătărău să fii să crezi că e cineva cu care ți-ai dori să ai de-a face dacă umbli cu lucruri necurate.


Îți puteam povesti toate astea într-un limbaj periat de dialectul terenului și de emoțiile mele de atunci, ce a mai rămas din ele, dar le-aș fi sărăcit de autenticitate și a mi le dori academice e ultimul lucru din lista mea de nevoi și dorințe.


Nu sunt o "civilizată". Mă prefer așa, sunt sătulă de civilizați care fac doar lucruri necivilizate.


Deci da, sunt contondentă. Iar dacă operezi cu lipsă de etică, devin foarte contondentă. Tot etic. Pentru că atunci când întorc masa în favoarea mea și ascendentul de putere e la mine, nu-ți iau niciodată mai mult decât mi-ai luat. Te las unde erai, niciodată pe minus. In 99% din cazurile de până acum am întors masa și roata norocului în favoarea mea, am căzut în picioare sau dacă am căzut nasol n-am rămas acolo.


Și e normal să fie așa, pentru că atâta vreme cât faci lucrurile cu intenții curate și îți respecți înțelegerile și cuvântul, tot universul îți sare în ajutor, oricât de mari și de mulți ți-ar fi adversarii. Pentru că atunci când decizi să nu-ți mai fie frică de viață și sari în arenă, vei avea adversari.


Rupe-o cu jumătățile de măsură sau nu te plânge. Dacă vrei să fii mulțumit de viață, rupe-o. Acum. În clipa asta. Mulțumirea de viață e cea mai aproape stare de fericire, oricât de aride ți-ar fi alte planuri ale vieții pentru o vreme sau alta. E lecția vieții mele. Da, aprigă.


Vei greși, vei pierde, vei câștiga, vei fi criticat, judecat, bârfit, trădat, umilit, neapreciat, în unele timpuri va trebui să supraviețuiești în condiții foarte grele, dar nimic nu vei simți ca eșec și ca pierdere, nimic și nimeni nu te vă dărâma câtă vreme nu te trădezi pe tine.


Trăind viața în acord cu chemările tale interioare afli cine ești și ieși din iluzii și confuzii. Pe acest drum vei ajunge să simți orice trădare, abuz și mizerie cum simte stânca o zgârietură de furculiță.


Nu te teme de nimeni și de nimic. Nimeni și nimic nu poate avea putere asupra ta. Frica e o iluzie care se comportă ca o boală. Când ți-e frică de moarte, căci asta e mama tuturor fricilor, ți-e frică de viață, de fapt. Iar asta îți va aduce mereu nefericire.


E deranj mare? Da! Doare? Da. Dar așa devii omul din visurile tale. Și de aici încolo ai toate șansele să și întâlnești omul la care visezi. Dar doar de aici încolo.


P.S. Mai jos filmul meu de 5 minute Articolul 22 de care am pomenit. Pe celelalte două, Sunmoon (8 minute, experimental) și The Locationist (37 de minute, drama-comedie, film însoțit și de un documentar al producției de o oră) le poți închiria spre vizionare pe vimeo, AICI. Dacă le vezi, lasă și un review, te rog, pe paginile lor.



59 views1 comment