Search

Am ales un cap și nu l-am lăsat să putrezească. Articolul 22, un film unde ciorba nu este o opțiune.


“Un pariu. Un film pariu. Fără altă răsplată decât o confirmare dată de noi, nouă. Ca toate lucrurile valoroase, n-are corespondent în material. O idee. O perspectivă pe dos. Nu cea a victimei, am tot văzut-o. Cea a vinovatului. A posibilului vinovat. A celui care se trezește la răscruce cu culpa.


Încotro? Și aici intervine lupta. Și nu-i o luptă oarecare. E o luptă cu sinele. Cu ideile. Cu soluțiile. Cu păcatul. Cu corupția subtilă. Peștele de la cap se împute. Am ales un cap. Și nu l-am lăsat să putrezească.” Marcela Motoc, protagonista filmului “Articolul 22”.



Povestea Articolului 22, un film scurt despre integritate realizat cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție care a atras natural 8,000 de spectatori online. Bonus: making-of.


10.000 de vizualizări și 8.000 de spectatori în mediul online nu sunt numere mari pentru lumea virtuală, dar ținând cont că s-au strâns doar din două postări, a Marcelei și a mea, pe fir a preluărilor prietenilor noștri, iar mai departe ale prietenilor lor, ajungând la atât de mulți oameni fără scrieri si postări zilnice pe bloguri si rețelele sociale, articole de presă sau promovare plătită, este un număr impresionant din perspectiva mea. Cu atât mai mult cu cât filmul este foarte nișat.


Povestea pe scurt. “Articolul 22” este un film despre o judecătoare care se regăsește la răscrucea conștiinței într-un dosar de corupție unde apucase deja să dea o sentință dar pe care nu apucase încă să o publice, însă nefolosind până la capăt toate instrumentele pe care le avea la dispoziție și-a dat seama că sentința ei e doar aparent corectă și că de fapt nu și-a exercitat toate atribuțiile, stând în puterea și în libertatea ei să împingă limitele dincolo de cererile și probele părților din dosar și să sape mai adânc după adevărul situației, cerând ea ce nu au cerut părțile pentru a împarți corect dreptatea.


Orizontul pe care am vrut să-l indic prin acest film este unul care ne arată (care mie mi-a arătat în viață) că modul în care un judecător și-a asumat să gândească, să fie și să facă lucrurile este același mod în care și noi ceilalți ar trebui să fim dacă ne dorim o viață liniștită și împlinită.


Dintr-o altă perspectivă, într-un dosar o parte poate avea multă putere, poate fi reprezentată de o armată de avocați și poate genera o fabrică de dovezi, iar cealaltă parte se poate să nu aibă resurse pentru ca lupta să fie dreaptă, cele două părți nefiind într-un raport egal de putere, ajungându-se deseori la vorba "în România mori cu dreptatea în mână", atât din cauza asta, cât și din maniera, uneori prea laxă si redusă prea mult la birocrație, în care judecătorul abordează cazul.


Aici și mai ales aici este un tip de situație în care acest Articol 22 îi aduce aminte judecătorului că are posibilitatea de a restabili echilibrul, de a acționa în spiritul legii nu doar în litera ei, iar prin aceasta, de a restaura respectul pentru lege, mai ales de către părțile care se cred într-atât de puternice și influente încât ele pot încalcă legea sau un contract fără consecințe. O atitudine hiper practicată în România ajunsă la nivel de reflex prin rețelele de cumetrii politice, prin foști securiști care au mari firme furnizoare ale statului și fac prăpăd în rândul micilor firme private colaboratoare și altele din zona asta, lucruri bine știute și trăite de mulți antreprenori și oameni.


Filmul explorează mecanismul corupției la nivelul naturii umane din perspectiva unui personaj care ocupă o funcție de putere în stat și care poartă pe umeri o uriașă responsabilitate socială.


"Articolul 22" are în spatele și în rădăcina lui ceea ce eu am simțit din propriile experiențe, în România și ca emigrant în alte părți, că mama corupției sau antidotul corupției într-o țară este judecătorul.


Judecătorul îndreaptă situații, afaceri, oameni și destine atunci când ele nu vor sau nu se pot îndrepta prin propriile puteri sau prin mediere. Sau le strâmbă definitiv. Stă pur și simplu în puterea lui de a amplifica sau diminua iadul și raiul din viețile oamenilor, la toate nivelurile ierarhice. Judecătorul este atât în vârful rădăcinii, cât și în vârful sistemului. Dar nu el cu puterea de judecător este în vârfuri, ci omul care este judecătorul e terminația vârfului care face în final diferența.


În filmul judecătorului, ca și în filmele mele, ciorba nu este o opțiune.


Astfel că, și pe mine și pe Marcela ne-a intrigat teribil concursul de scurtmetraje educative #integritate2020 pe tema anticorupție organizat de Direcția Generală Anticorupție cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție unde juriul nu a ales filmul "Articolul 22" nici măcar pe o listă scurtă, motivând că, deși e un film bun, nu este un film despre integritate (anticorupție), ci unul despre justiție. Această motivare m-a făcut să-mi dau seama încă o dată cât de confuze sunt percepțiile oamenilor la nivel de leadership, ale multor factori decizionali pe care ne bazăm în lupta cu corupția.


Ca să-mi depășesc condiția m-am găsit obligată constant să devin judecătorul de care visez să am parte într-o situație, începând cu judecata de sine și terminând cu judecățile pe care le fac în propria viață la nivel relațional și în cadrul proiectelor pe care le conduc, folosind această tehnică și aprofundarea domeniului eticii șansele scăzând dramatic de a nu știi cum să-mi depășesc provocările vieții, cum să-mi negociez termenii în relațiile interumane sau cum să-mi mediez conflictele, astfel încât să nu ajung la mâna unui judecător sau a unui străin care să-mi decidă soarta sau care să-mi distrugă munca și să influențeze negativ viețile oamenilor care sunt legate de mine într-un fel sau altul.


Mai înainte a trebuit să trec printr-o suită de litigii, crize, medieri și conflicte externe și interne. Am înțeles că am nevoie să-mi îmbunătățesc propriul sistem de judecată, că nu mă pot plânge că viața e nedreaptă sau jocul prea dur, că dacă vreau să ajung unde vreau și să câștig în jocul vieții, trebuie să învăț cât mai mult mecanismele ființei care sunt, ale arenei și legile după care funcționează lucrurile, pentru că ce am fost învățată în familie și la școală nu m-a ajutat să răzbat, ba de cele mai multe ori nu a avut nicio legătură cu structura mea emoțională, nevoile, dorințele și realitățile vieții mele.


Am înțeles că e necesar să îmi folosesc echipamentul din dotare, toate elementele care mă compun, și să mă level-up singură, pentru că nu e nimeni disponibil sau responsabil să facă asta cu mine și pentru mine. Doar de mine depinde viața mea și calitatea ei.


Pentru mine “Articolul 22” nu este un paragraf din Codul de Procedură Civilă, ci o tehnică de a fi și de a trăi viața. Și nu poate fi decât un lucru foarte bun faptul că el este un cap de pod în legile noastre. Cum un lucru la fel de bun este pentru noi și faptul că am reușit să evităm scenariul de coșmar în care din mâna noastră ar putea ieși un film despre femei înfrânte ireversibil, bărbați bătăuși în șlapi și rahatul în care ne place atât de mult să scobim și să-l livram la nesfârșit vestului prin festivaluri și nouă înșine ca narațiune de după Revoluția '89 încoace.


Marcela Motoc a interpretat excepțional acest rol și îi mulțumesc pentru cât de fidel a știut să dea viață acestui personaj, este o actriță care m-a cucerit cu viteza luminii prin aura ei regală, prin talentul, profesionalismul, frumusețea și naturalețea ei. Avem deja trei filme complet diferite unul de altul împreună, filmele pe care eu le numesc bețe cu care încercăm marea și ne ajustăm puterile, precizia și vitezele, filmele de dinainte de început, împreuna și separat.


Albert Radu, cinematographer, prietenul care s-a legat la cap cu noi și căruia îi datorăm pentru a doua oară imaginea nu-i pot decât mulțumi din toate unghiurile pentru atitudinea deschisă, pentru suport și mai ales pentru răbdarea pe care o are cu noi și mai ales cu mine.


Povestea facerii filmului “Articolul 22” o găsești în postarea Marcelei de zilele trecute “Culisele unui scurtmetraj” după ce am aflat că filmul a fost selectat în cadrul Festivalului Producătorilor Independenți de Film din România, ediția a 15-a (IPIFF) în categoria “Cel mai bun producător pentru un film de scurtmetraj”, festival organizat de UPFAR-ARGOA (Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual). Publicându-l din start în mediul online, filmul n-a fost eligibil pentru festivalurile internaționale de anul acesta, astfel că ne bucurăm nespus că a fost suficient de apreciat la noi cât să ajungă pe lista selecțiilor oficiale.


Folosind cheia Marcelei Motoc de la începutul postării, închid prin a spune că am început prin a-mi alege un cap pentru a nu-l lăsa să putrezească și am sfârșit prin a descoperi că am milioane de capete și pe niciunul nu trebuie să-l las să putrezească. Sper să pățești și tu același lucru :)


Îți las mai jos filmul și making-of-ul Articolului 22 pe care tocmai ce l-am terminat de montat în dimineața asta. Primul sper să te pună pe gânduri, iar celălalt să te amuze la fel de tare cât ne-a amuzat și pe noi :)


"Articolul 22" (filmul, 5 minute)


Making-of "Articolul 22" (1,30 minute)



Recent Posts

See All

Subscribe to connect and to get the latest posts and news.

Thanks for submitting!