Am ales un cap și nu l-am lăsat să putrezească. Articolul 22, un film unde ciorba nu este o opțiune.


“Un pariu. Un film pariu. Fără altă răsplată decât o confirmare dată de noi, nouă. Ca toate lucrurile valoroase, n-are corespondent în material. O idee. O perspectivă pe dos. Nu cea a victimei, am tot văzut-o. Cea a vinovatului. A posibilului vinovat. A celui care se trezește la răscruce cu culpa.


Încotro? Și aici intervine lupta. Și nu-i o luptă oarecare. E o luptă cu sinele. Cu ideile. Cu soluțiile. Cu păcatul. Cu corupția subtilă. Peștele de la cap se împute. Am ales un cap. Și nu l-am lăsat să putrezească.” Marcela Motoc, protagonista filmului “Articolul 22”.



Povestea Articolului 22, un film scurt despre integritate realizat cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție care a atras natural 8,000 de spectatori online. Bonus: making-of.


10.000 de vizualizări și 8.000 de spectatori în mediul online nu sunt numere mari pentru lumea virtuală, dar ținând cont că s-au strâns doar din două postări, a Marcelei și a mea, pe fir a preluărilor prietenilor noștri, iar mai departe ale prietenilor lor, ajungând la atât de mulți oameni fără scrieri si postări zilnice pe bloguri si rețelele sociale, articole de presă sau promovare plătită, este un număr impresionant din perspectiva mea. Cu atât mai mult cu cât filmul este foarte nișat.


Povestea pe scurt. “Articolul 22” este un film despre o judecătoare care se regăsește la răscrucea conștiinței într-un dosar de corupție unde apucase deja să dea o sentință dar pe care nu apucase încă să o publice, însă nefolosind până la capăt toate instrumentele pe care le avea la dispoziție și-a dat seama că sentința ei e doar aparent corectă și că de fapt nu și-a exercitat toate atribuțiile, stând în puterea și în libertatea ei să împingă limitele dincolo de cererile și probele părților din dosar și să sape mai adânc după adevărul situației, cerând ea ce nu au cerut părțile pentru a împarți corect dreptatea.


Orizontul pe care am vrut să-l indic prin acest film este unul care ne arată (care mie mi-a arătat în viață) că modul în care un judecător și-a asumat să gândească, să fie și să facă lucrurile este același mod în care și noi ceilalți ar trebui să fim dacă ne dorim o viață liniștită și împlinită.


Dintr-o altă perspectivă, într-un dosar o parte poate avea multă putere, poate fi reprezentată de o armată de avocați și poate genera o fabrică de dovezi, iar cealaltă parte se poate să nu aibă resurse pentru ca lupta să fie dreaptă, cele două părți nefiind într-un raport egal de putere, ajungându-se deseori la vorba "în România mori cu dreptatea în mână", atât din cauza asta, cât și din maniera, uneori prea laxă si redusă prea mult la birocrație, în care judecătorul abordează cazul.


Aici și mai ales aici este un tip de situație în care acest Articol 22 îi aduce aminte judecătorului că are posibilitatea de a restabili echilibrul, de a acționa în spiritul legii nu doar în litera ei, iar prin aceasta, de a restaura respectul pentru lege, mai ales de către părțile care se cred într-atât de puternice și influente încât ele pot încalcă legea sau un contract fără consecințe. O atitudine hiper practicată în România ajunsă la nivel de reflex prin rețelele de cumetrii politice, prin foști securiști care au mari firme furnizoare ale statului și fac prăpăd în rândul micilor firme private colaboratoare și altele din zona asta, lucruri bine știute și trăite de mulți antreprenori și oameni.


Filmul explorează mecanismul corupției la nivelul naturii umane din perspectiva unui personaj care ocupă o funcție de putere în stat și care poartă pe umeri o uriașă responsabilitate socială.


"Articolul 22" are în spatele și în rădăcina lui ceea ce eu am simțit din propriile experiențe, în România și ca emigrant în alte părți, că mama corupției sau antidotul corupției într-o țară este judecătorul.


Judecătorul îndreaptă situații, afaceri, oameni și destine atunci când ele nu vor sau nu se pot îndrepta prin propriile puteri sau prin mediere. Sau le strâmbă definitiv. Stă pur și simplu în puterea lui de a amplifica sau diminua iadul și raiul din viețile oamenilor, la toate nivelurile ierarhice. Judecătorul este atât în vârful rădăcinii, cât și în vârful sistemului. Dar nu el cu puterea de judecător este în vârfuri, ci omul care este judecătorul e terminația vârfului care face în final diferența.


În filmul judecătorului, ca și în filmele mele, ciorba nu este o opțiune.


Astfel că, și pe mine și pe Marcela ne-a intrigat teribil concursul de scurtmetraje educative #integritate2020 pe tema anticorupție organizat de Direcția Generală Anticorupție cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție unde juriul nu a ales filmul "Articolul 22" nici măcar pe o listă scurtă, motivând că, deși e un film bun, nu este un film despre integritate (anticorupție), ci unul despre justiție. Această motivare m-a făcut să-mi dau seama încă o dată cât de confuze sunt percepțiile oamenilor la nivel de